În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Cinci migranţi sirieni, doi iranieni şi o călăuză bulgară depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni
* Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, au depistat cinci cetăţeni sirieni care intraseră ilegal în ţară, alături de o călăuză bulgară, care intenţiona să îi transporte cu un autoturism în Germania.
* În aceeaşi zi, în apropierea frontierei de stat au mai fost reţinuţi doi cetăţeni iranieni care trecuseră „frontiera verde” cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen.
* În data de 19.10.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare, au desfăşurat o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 08.30, în apropierea Bacului Ostrov, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca Renault, înmatriculat în Bulgaria, condus de o persoană de sex feminin. În vehicul se mai aflau cinci persoane, din care patru adulţi (trei bărbaţi şi o femeie) şi un minor.
În urma legitimării celor şase persoane s-a stabilit faptul că femeia care conducea autoturismul se numeşte Ivanova D., în vârstă de 40 de ani şi este cetăţean bulgar, iar cei cinci pasageri nu posedau documente asupra lor.
Cu ocazia primelor verificări, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 7 şi 53 ani, care au trecut frontiera de sta