Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ascensiunea ţărilor emergente: cum ar putea arăta în viitor noua ierarhie globală

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

China, Brazilia şi India acaparează economia globală fără niciun avertisment şi capătă o influenţă politică din ce în ce mai mare. Deşi pot forma un front comun împotriva Occidentului, trebuie în continuare să-şi rezolve problemele interne, cum ar fi încetinirea creşterii economice şi tulburările sociale, pe care ţările vecine prospere nu le mai pot tolera. Care vor fi cele mai importante oraşe în viitor? Foreign Policy şi Institutul internaţional McKinsey au urmărit criterii precum creşterea economică şi receptivitatea către dezvoltarea tehnologică şi au descoperit că Shanghai s-a clasat înaintea Beijingului şi a Tianjinului, iar pe locul patru Sao Paulo din Brazilia. Berlin, Frankfurt şi Munchen nu apar nici măcar în primele 50 „cele mai dinamice oraşe din lume”.

Totodată, care sunt cele mai competitive ţări din lume, în funcţie de productivitatea industrială? Firma de consultanţă Deloitte Tohmatsu a întocmit un raport care arată că statul chinez a depăşit Germania, Statele Unite ale Americii şi India. Însă această ierarhie ar putea suferi schimbări majore până în 2017, potrivit celor 550 de directori executivi intervievaţi de Deloitte Tohmatsu: liderii de astăzi vor fi daţi uitării, iar locul lor va fi ocupat de China, India şi Brazilia. Pentru prima dată în ultimii 105 ani, Produsul Intern Brut combinat al Braziliei, Chinei şi Indiei este aproape egal cu cel al Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi al Statelor Unite. Trebuie subliniat că „ascensiunea Sudului are o viteză şi o amploare fără precedent”, potrivit unui raport al dezvoltării umane întocmit de Organizaţia Naţiunilor Unite. Est vs. Vest Din punct de vedere politic, viitoarele puteri devin din ce în ce mai încrezătoare în puterea pe care o deţin şi, uneori, se aliază împotriva deciziilor ţărilor occidentale, notează publicaţia germană „Der Spiegel”. În cadrul Consiliului de Securi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 25 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 24 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 32 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 3 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°