Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, după discuţia cu Chevron: Guvernul sprijină gazele de şist. În final, va rămâne doar o minoritate radicală

Publicat in Mediafax, luni 21 octombrie 2013 ·

Guvernul va sprijini toate explorările de resurse neconvenţionale, respectiv gaze de şist, convins că mulţi protestatari sunt deschişi la explicaţii, iar în final va rămâne o minoritate radicală care va refuza orice argument, dar nu va putea impune majorităţii o decizie, a declarat premierul Ponta.

Şeful Guvernului a susţinut declaraţia la Washington, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii companiei americane Chevron.

El a arătat din nou că, pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional, care poate fi atins prin folosirea resurselor convenţionale, inclusiv cele din Marea Neagră, dar şi printr-un sprijin pe care Guvernul este foarte hotărât să îl acorde tuturor explorărilor de resurse neconvenţionale, de gaze de şist, efectuate în România nu doar de compania americană Chevron, ci şi de alte companii, atât timp cât sunt respectate toate standardele de mediu.

"Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine - gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa -, în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în Statele Unite ale Americii în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist şi aflam cu mare invidie - pentru că ştiu că e un subect care în România a generat atâtea probleme sociale şi economice, chiar şi politice - că se construiesc şapte noi combinate de îngrăşăminte chimice, adică ceea ce în România şi în toată Europa se cam închide, tocmai pentru că preţul gazului este deja cel mai competitiv pe plan mondial. Mă gândeam că mi-aş dori ca şi în România să putem să ne păstrăm combinatele de îngrăşăminte, toate acele facilităţi industriale care folosesc gaz, fără a mai avea probleme miniştrii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 52 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 47 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 36 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 36 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°