Ceea ce pare a fi un război rece între primul ministru din umbră şi actualul şef al statului ar trebui să se transforme într-o coabitare pacifică, pentru că au adversari prea puternici pentru a-i înfrunta fiecare pe cont propriu.
Între opoziţia din stradă şi opoziţia din parlament nu pare să existe corespondenţă şi nici măcar dialog. Prima îi respinge pe toţi, a doua nu pare credibilă decât în propriii ei ochi. Totuşi, până opoziţia din stradă va avea un corespondent instituţional, soarta opoziţiei actuale din parlament rămâne importantă. Cu atât mai importantă, cu cât alternanţa este principiul de bază al legitimării sistemului politic românesc după 1996.
PDL-ului îi este foarte greu să se ridice din groapa de credibilitate în care ajunsese anul trecut, de altfel lipsa credibilităţii PDL a fost atunci mai temeinică decât popularitatea USL. Astfel, dispariţia USL nu va rezolva problemele principalului partid din opoziţie, iar inevitabila încercare a naţional-liberalilor de a-i lua o parte din electorat nu va fi decât o problemă în plus.
Un simptom al dificultăţii PDL de a reveni în prim-plan a fost lansarea „guvernului din umbră“. Mulţi au fost dezamăgiţi de lista asumată de proaspătul prim-ministru din umbră Cătălin Predoiu, acesta fiind chiar nevoit să răspundă la întrebarea dacă şi-a ales el echipa. Totuşi, cred că acest eşec de comunicare este copacul care ascunde pădurea. Ce a fost vândut drept un „guvern din umbră“ e altceva şi a trebuit să răspundă altor priorităţi. Prima a fost aceea ca fostul ministru PNL Predoiu să fie acceptat de diverse grupuri din partid, care, iată, sunt reprezentate în lista miniştrilor potenţiali. A doua a fost ca această echipă să fie capabilă să furnizeze muniţie campaniei electorale pentru prezidenţiale pe care fostul ministru al Justiţiei a început-o deja. Nu este deci un guvern din umbră,
