Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSCI: Şapte din zece români sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Băsescu

Publicat in Romania TV, luni 21 octombrie 2013 ·

Circa 69% dintre români sunt nemulţumiţi faţă de activitatea de până în prezent a preşedintelui Traian Băsescu, relevă un sondaj realizat de CSCI la începutul lunii octombrie.

În schimb, peste jumătate dintre români se declară mulţumiţi de activitatea de până acum a premierului Victor Ponta.

Întrebaţi cât de mulţumiţi sunt de activitatea de până acum a lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru, 53% dintre respondenţi se declară mulţumiţi (44% au spus că sunt 'destul de mulţumiţi', iar 9% 'foarte mulţumiţi'), 46% dintre respondenţi au spus că sunt nemulţumiţi (22% - 'foarte nemulţumiţi', 24% - 'destul de nemulţumiţi').

În cazul lui Traian Băsescu, 69% dintre respondenţi s-au declarat nemulţumiţi (40% - 'foarte nemulţumiţi', 29% - 'destul de nemulţumiţi'), 30% s-au arătat mulţumiţi de activitatea preşedintelui Băsescu (23% - 'destul de mulţumiţi', 7% - 'foarte mulţumiţi').

În ambele situaţii, a existat şi câte un procent dintre respondenţi care nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă la întrebările legate de activitatea premierului şi a preşedintelui.

Sondajul a fost realizat de CSCI la solicitarea Fundaţiei Multimedia, pe un eşantion de 1.090 interviuri, multistadial cluster, cu selecţia probabilistică a persoanelor. Eşantionul a fost validat pe baza datelor INSSE 2009 şi recensământul populaţiei 2002. Eroarea tolerată este de plus/minus 3,1%, la un nivel de probabilitate de 95%. Sondajul a fost realizat în perioada 1-5 octombrie.

VEZI SI:

Se anunţă CONCEDIERI LA STAT. Victor Ponta a cerut reorganizarea aparatului central VIDEO

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 8 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°