Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: „Eşecul privatizării CFR-Marfă, planificat de gaşca lui Ponta“

Publicat in Opinia Buzau, marți 22 octombrie 2013 ·

Privatizarea CFR-Marfă este un eşec planificat de Victor Ponta şi de gruparea din jurul său, este de părere vicepreşe­dintele Partidului Democrat ­Li­beral, deputatul Cezar Preda, care susţine şi că, indiferent de comentariile care se fac asupra acestui subiect, statul român va plăti „prietenului domnului Ponta” - respectiv proprietarului Grupului Feroviar Român, Gruia Stoica - mai mulţi bani decât „a arvunit el pentru această licitaţie”.

Liderul democrat-liberal buzoian este convins că nimeni nu şi-a pus, vreun moment, ­pro­blema că această licitaţie să fie un succes: „Niciun moment nu s-a pus problema ca această licitaţie să fie un succes. Ce a câştigat Grupul Feroviar Român? A câştigat că ţine de cinci luni CFR, concurentul său de pe piaţă, în stand-by, a câştigat că, de cinci luni, umblă în măruntaiele financiare ale CFR – punându-i-se la dispoziţie toate documentele acestei societăţi -, şi toată această bulversare a unei activităţi normale sub un management privat va continua. Pentru că Ponta are tot interesul să vândă această societate la fier vechi”, a declarat Cezar Preda pe parcursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Buzău.

„PSD nu crede şi nu a crezut vreodată în privatizările de succes”

Vicepreşedintele PDL mai susţine că Partidul Social Democarat nu crede şi nu a crezut vreodată în priva­tizările de succes, ci doar în devalizarea societăţilor supuse unui asemenea proces, el oferind drept exemplu tot ceea ce s-a întâmplat în acest domeniu de la Oltchim încoace, trecând prin Hidroelectrica, Roşia Montană şi CFR: „De fapt, nu este nimic nou sub soare; gaşca aceasta - cu Ponta, cu Şova, cu Vulpescu, cu Chiţoiu, cu Gruia Stoica, - pe care o vede toată lumea, de la OLTCHIM încoace, trecând prin Hidroelectrica, Roşia Montană şi CFR, vrea să doar să devalizeze. Partidul Social Democrat nu crede şi nu a crezut vre

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 25 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 45 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 36 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°