de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
21 octombrie 2013 22:38
5 vizualizari
A-A+
Asociaţia "Prietenii Avrigului" (APA), un organism al societăţii civile, a demarat recent un proiect prin care intenţionează să creeze un magazin virtual de produse tradiţionale, prin intermediul căruia adevăraţii producători tradiţionali să îşi valorifice produsele realizate acasă. Astfel: zacusca, dulceaţa, murăturile, pâinea de casă, prăjiturile, cozonacul, fructele şi legumele de grădină, ouăle de găină crescute la curte, laptele de bivoliţă şi untul de oaie, slănina, cârnaţii, cartaboşul şi pateul de casă, covoarele ţesute, şerveţelele şi feţele de masă, bijuteriile hand-made şi tablourile pictate, îşi vor găsi locul pe "rafturile" din inedita "Prăvălie a Avrigului".
Pe lângă înfiinţarea magazinului virtual care ar fi, de fapt, încununarea acestei frumoase idei, în cadrul proiectului se doreşte sprijinirea producătorilor în obţinerea avizelor sanitar-veterinare necesare, precum şi îndrumarea şi sprijinirea lor în ceea ce priveşte ambalarea şi etichetarea produselor, acolo unde este cazul.
Magazinul virtual "Prăvălia Avrigului" va avea o vitrină de produse, o listă a producătorilor participanţi, fiecare dintre aceştia având eticheta proprie, un buton ce va oferi posibilitatea plăţilor online sau ramburs şi o pagină de impresii. Astfel, produsele de casă, sănătoase şi gustoase, vor ajunge pe mesele multor consumatori ,care altfel nu au posibilitatea de a le procura. Acest magazin va valorifica EXCLUSIV produse de casă, realizate de locuitori ai comunităţii avrigene, în gospodăriile şi grădinile proprii, fără aditivi alimentari, fără îngrăşăminte chimice şi tratamente toxice, fapt ce va fi controlat şi garantat de APA, în colaborare cu factorii responsabili. De asemenea, o altă parte a proiectului constă în realizarea de bulet