L-am auzit pe premierul Ponta exprimându-se categoric despre cei care l-au incomodat pe ministrul Culturii, cînd Daniel Barbu voia să plece cu maşina ministerului de la Club A, iar unul dintre ei, zic unii, a spart cu cotul şi din greşeală luneta automobilului oficial. În nici un caz cu o piatră şi dinadins, susţine un amic al meu, pe care nu-l pot bănui că e de partea celor care l-au împiedicat temporar pe Daniel Barbu să o ia din loc unde voia să ajungă. L-am auzit şi pe Traian Băsescu, la fel de categoric, cu respectarea legii, mai mult ca să nu fie acuzat că i-ar încuraja pe protestatari. Victor Ponta însă a scos în faţă şi că nu trebuie să ne întoarcem în anii ‘30, cu trimitere la legionarii lui Zelea Codreanu. Premierul cred că nu ştie despre ce vorbeşte cînd îi compară pe protestatarii de azi, cu legionarii Căpitanului. O istorie prost învăţată îi joacă renghiuri şi lui ca şi altora. Asta dacă nu cumva Ponta recită şi el poezia cu legionarii pe care am auzit-o în 1990, începînd din 13 iunie, sperînd că astfel le taie cheful de proteste celor care ies în piaţă, în Bucureşti şi în provincie. Să ne înţelegem asupra cîtorva chestii înainte de a face comparaţii după părerea mea prosteşti. În anii ‘30, legionarii aveau un partid, care şi-a schimbat numele după ce a intrat în conflict cu legea. Nu erau nişte flăcăi care protestau mai mult sau mai puţin organizat pe stradă. Liderul lor, Corneliu Zelea Codreanu avea la activ un asasinat politic – îl împuşcase pe prefectul Manciu, într-o aşa-zisă legitimă apărare, iar partidul lor era organizat după un model paramilitar copiat după cel al fasciştilor din Italia. Spre deosebire de fasciştii italieni care aveau ce aveau cu partidele şi al căror marş către Roma i-a adus la putere, legionarii autohtoni aveau şi un mesaj antisemit pe care l-au preluat de la partidul bătrînului A.C. Cuza şi pe care l-au accentuat p