Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea Apartamentul: Cine a dat și de ce

Publicat in Ceahlaul, marți 22 octombrie 2013 ·

• Mircea Pintilie a beneficiat de promoție de partid ”Casă doar cu adeverință” • Mihai Fărcășanu s-a bucurat de apartament pentru că n-avea niciunul declarat • ancheta continuă Urmare a articolelor publicate de Ceahlăul marcă înregistrată, în care semnalam cum s-au înfruptat doi foști vicepreședinți de județ din locuințe de serviciu, au demarat verificări interne la Casa Albă. Cu promptitudine și diplomație, Consiliul Județean ne-a trimis și un răspuns care lămurește contextul și demersurile prin care Mircea Pintilie și Mihai Fărcășanu și-au tras locuințe de serviciu. * Pintilie a luat pentru că a vrut și-a putut Despre Mircea Pintilie se poate spune orice, numai că este sărac nu. Are ditamai casa, asezonată cu stradă proprietate privată, cu acces interzis neriveranilor, Mercedesul de la firmă e bengos, are firme cu cheag și cherestea de export. De ce i-ar trebui un apartament la Piatra Neamț unui asemenea om, realizat din aproape toate punctele de vedere? Nu știm și singura explicație ar fi că apartamentul exista, exista și Primăria Piatra Neamț, condusă de un prieten și șef de partid, și mai exista funcția de vicepreședinte de județ, pe care o ocupa chiar Pintilie. În ceea ce-l privește, răspunsul de la Consiliul Județean e sec: ”Pentru dl. Mircea Pintilie, Consiliul Judeţean nu a făcut o solicitare de locuinţă, aceasta a fost atribuită prin HCL nr. 422/2011. La Consiliul Judeţean Neamţ există doar o adeverinţă de salariat eliberată sub nr. 161/09.01.2012, care, probabil, a servit la încheierea contractului pentru locuinţă”. Înțelegem de aici că dl. Pintilie a binemeritat o locuință a CJ fără s-o ceară oficial, în baza unei simple adeverințe de salariat al CJ, semnată nu de președinte, ci de vicele Aldo Pellegrini, aflat la început de mandat și copleșit de noua funcție. Dl. Pellegrini a declarat, la fel de sec: ”Nu-mi amintesc. Semnam atâtea acte…” Dacă citim adeve

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 27 minute
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 3 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum o ora
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Doi soți au murit după ce mașina în care aflau a căzut într-un șanț. Unde s-a petrecut tragedia

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat şi o femeie au murit luni după-amiază, 24 iunie, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ. Echipajele medicale au încercat resuscitarea, însă fără succes. Accidentul a avut loc luni după-amiază, 24 iunie, pe DN 605C

Slovacii l-au trimis la conferinţa de presă de luni pe bucătarul echipei, pentru a sparge rutina. El găteşte pentru jucători din 2010: Germanii nu ştiu să facă orezul cum trebuie! Aşa că le-am arătat cum ar trebui făcut

G4Media acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei, a treia în Grupa E a Euro, l-a trimis pe bucătar la conferinţa de presă înaintea meciului cu România de miercuri, de la ora 19.00, scrie lequipe.fr. Pentru a sparge rutina acestui exerciţiu uneori plictisitor, monoton ş

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum o ora
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

Bacău: Un autocar cu copii, implicat într-un accident

Mediafax acum 27 minute
Un autocar în care se aflau zeci de copii şi adulţi a fost implicat luni într-un accident în judeţul Bacău. Potrivit ISU Bacău, accidentul a avut loc în comuna Răcăciuni. În apelul la 112 se anunţa că un autocar a ieşit în afara părţii carosabile. I

A fost scoasă la vânzare casa familiei prințesei Diana. Suma cerută pentru clădire

Ziua Constanta acum 47 minute
Casa familiei prințesei Diana a fost pusă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani la un preț de 10,95 milioane de lire sterline, echivalentul a aproape 13 milioane de euro. Echipată și decorată la un standard înalt, beneficiind de saloane superbe,

Echipa naţională, mesaj pentru elevii care susţin probele din cadrul Evaluării Naţionale. Răzvan Marin: Vă ţinem pumnii aşa cum şi voi o faceţi pentru noi - VIDEO

News.ro acum o ora
Jucătorii echipei naţionale, prin intermediul mijlocaşului Răzvan Marin, au transmis un mesaj de încurajare şi succes elevilor care susţin, începând de mâine, probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale. "Nu doar noi avem de trecut un test importa

Cel puțin 9 persoane blocate la etajele superioare ale unui institut de cercetare în flăcări din apropierea Moscovei VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Cel puţin nouă persoane au rămas blocate la etajele superioare ale unui institut de cercetare în domeniul electronicii cuprins de flăcări, în apropiere de Moscova, au anunţat luni, 24 iunie. Anunțul a fost făcut de serviciile de urgenţă şi oficiali

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°