Cu 27 de milioane de europeni în şomaj şi 22 de milioane de americani fără loc de muncă cu normă întreagă, discursurile despre ieşirea din criză sunt aproape indecente, iar riscurile unui nou şoc sunt încă prezente, scrie în cotidianul francez Les Echos Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.
În 2008, când banca americană de investiţii Lehman Brothers s-a prăbuşit provocând cea mai dură criză financiară mondială de după Marea Depresiune, cauzele erau evidente pentru majoritatea observatorilor: un sistem financiar disproporţionat şi disfuncţional, distribuţia inegală a capitalului şi încurajarea riscurilor în loc de atenuarea lor. Dereglementarea sectorului financiar şi banii câştigaţi uşor au încurajat asumarea nesăbuită a riscurilor. Doar cu politica monetară nu s-a putut şi nu se poate relansa economia, chiar dacă banii tot mai ieftini au prevenit prăbuşirea completă a sistemului financiar. De asemenea, guvernele s-au folosit tot mai mult pe politicile bugetare majorând cheltuielile publice.
Cinci ani mai târziu, unii lideri din Europa şi Statele Unite se felicită pentru că au reuşit să evite depresiunea economică, însă nimeni nu poate susţine că prosperitatea a revenit. Uniunea Europeană a ieşit numai dintr-o recesiune dublă (triplă chiar în cazul câtorva state), iar anumite ţări membre se zbat încă în depresiune. Economiile multora dintre statele din UE sunt încă mai mici decât erau înainte de criză. Aproape 27 de milioane de europeni sunt în şomaj. În SUA, 22 de milioane de americani caută un loc de muncă cu normă întreagă. Un astfel de nivel al şomajului mai putea fi întâlnit în vremea când femeile au început să muncească. Veniturile şi averile majorătăţii americanilor sunt, de asemenea, mai mici decât erau înainte de criză. Salariul mediu este la minimul ultimilor 40 de ani.
Bineînţeles, s-a făcut câte ceva pentru