Au trecut exact două săptămâni de când am anunţat #provocareagalileo şi proiectul meu a ajuns la final. De acum mă voi bucura mai mult de filme.
Titlul iniţial pentru acest articol final era „Cât de uşor este să construieşti ceva cu o placă Arduino: la fel de uşor ca asamblarea mobilierului de la Ikea“. Totuşi, pe parcurs mi-am dat seama că nu este întocmai aşa.
Lucrurile păreau foarte simple la început. Găsisem proiectul integral pe un blog. Autorul pusese la dispoziţie o schemă detaliată, dar şi codul sursă. Ce s-a întâmplat? Pe scurt, nu am găsit una din componentele necesare şi a trebuit să folosesc o altă componentă.
Totuşi, cu ajutorul lui Emanuel Puşcalău, am reuşit să înţeleg schimbările ce trebuiau făcute pentru ca „jucăria“ să funcţioneze.
Voi încerca, pe scurt, să explic procesul.
Pentru început trebuie instalate două programe: Arduino şi Processing. Prin software-ul Arduino se face programare propriu-zisă a plăcii de dezvoltare, iar programul Processing se ocupă de partea „colorată“ a proiectului – acesta analizează culorile afişate pe ecran, le face media şi dictează benzii RGB cum să lumineze.
Apoi, urmează montarea tuturor componentelor. Mai întâi a trebuit să găsesc diagrama driverului de circuit L293DNE. Acest lucru este destul de simplu, o simplă căutare pe Google după termenii „L293DNE datasheet“ generând sute de rezultate. De ce este necesar acest pas? Picioruşele fiecărui driver îndeplinesc funcţii diferite şi trebuie să ştim ce se va întâmpla dacă conectăm un cablu în dreptul fiecăruia.
Pentru a face treaba mai uşoară, am desenat o schiţă a proiectului. Practic, am trasat pe hârtie toate conexiunile care trebuie făcute între placa Galileo de la Intel şi breadboard, între cip şi cabluri, între cabluri şi placă etc. Emi m-a ajutat cu acest proces şi m-a făcut să înţeleg conexiunile. După asta a ur