Tânăra predă germana la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”. Ea a ajuns în România prin intermediul organizaţiei Asociaţia Internaţională a Studenţilor la Ştiinţe Economice şi Comerciale (AIESEC).
Natalia Radzion predă elevilor din instituţia de învăţământ rădăuţeană cursuri de limbă germană, în baza unui contract pe o durată de trei luni, potrivit Monitorului de Suceava.
Organizaţi în cinci grupe, pe niveluri distincte de pregătire, elevii colegiului au astfel şansa de a intra în dialog cu o persoană dintr-un spaţiu cultural şi lingvistic distinct.
Profesorul Florin George Popovici, coordonator Comisie Promovare Imagine Instituţională la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, este de părere că „interacţiunea, conversaţia, angajarea în exerciţiul dialogului sunt în măsură să le dăruiască celor implicaţi un plus de siguranţă şi naturaleţe în exprimare”. Aproape o sută de elevi ai colegiului au reacţionat favorabil la propunerea de a-şi petrece cel puţin două după-amiezi din săptămână în sălile de clasă, la final de program, pentru a-şi exersa cunoştinţele de limbă germană.
Natalia Radzion a studiat intens doi ani de limbă germană în Polonia şi un an în Germania. Ea a dorit să dăruiască şi altora din pasiunea ei pentru limba lui Goethe şi Schiller. Elevii rădăuţeni au primit cu entuziasm iniţiativa voluntarei poloneze. Ioana Trufin, elevă în clasa a XII-a C, ne-a spus că „Natalia – am anulat formulările reverenţioase de tipul pentru că ne despart sau, mai curând, ne apropie o diferenţă neglijabilă de ani – reprezintă un element de binevenită noutate în cadrul autohton, ale cărui monotonie şi liniaritate solicită din când în când o fluctuaţie. Ea trezeşte curiozitatea, atrage, inspiră, provoacă, degajă un pozitivism contagios. Personal, consider că acest contract este extrem de benefic pentru ambele părţi, întrucât procesul de învăţare nu