Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.

Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialişti în software lucrează pentru realizarea aplicaţiei care va fi oferită populaţiei de către Guvern şi, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.
"Ne dorim ca, pentru populaţie, aplicaţia să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, şi la TV şi la radio", a mai spus ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică.
Practic, aplicaţia va oferi populaţiei informaţii privind iminenţa producerii unui cutremur care sunt destinate, în prezent, doar autorităţilor, prin Centrul de alarmare de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului de la Măgurele.
Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona.
Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populaţie vor anunţa seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 grade pe scara Richter.
În acest context, Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie la cutremur. "Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scă