Am observat că, în ultima vreme, printre participanţii la proteste au fost şi câţiva clerici. Mi-am pus întrebarea dacă prezenţa lor acolo este justificată, în contextul în care democraţia ne permite protestul, ca exerciţiu de liberă exprimare a unei opoziţii faţă de o anume temă dată. Răspunsul meu oscilează între un „categoric nu” şi „depinde de tema protestului” .

În teorie, protestul este frumos. El promite atragerea civilizată a atenţiei asupra unei probleme nerezolvate, luarea paşnică de atitudine asupra unor chestiuni ce nu plac unor cetăţeni sau chiar rezolvarea civilizată, prin dialog, a unor teme sociale, politice, economice etc. Din păcate, în practică, puţine proteste rămân aşa frumoase şi reuşesc ceva. Ele sfârşesc tragic, fie prin faptul că nu se întâmplă nimic după, fie prin manipularea lor de către forţe din umbră, fie prin degenerarea în violenţe.

Hristos a fost adeseori văzut ca un lider civic, numai bun de transformat în militant al societăţii civile. Existau, pe vremea Lui, destui nemulţumiţi de regimul de ocupaţie al romanilor asupra evreilor. Ba, la un moment dat, i s-a propus să devină chiar rege. Cu toate acestea, El a refuzat. Mai mult, chiar a insistat asupra păstrării unei atitudini calme, de non-combat, chiar şi în momentul în care este prins în noapte, în Ghetsimani. Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Apoi atrage atenţia lui Pilat, guvernatorul Iudeii, care nu înţelegea ce fel de Împărăţie propovăduieşte Iisus că: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia