Facerea de bine ar spune unii…nu miroase a bine. Alţii, în termeni vulgari ar spune altceva, dar eu nu mă pronunţ de teamă să nu fiu asaltată cu replici şi mai dure. Deci o las aşa ca nu moară înainte de „născare”. Ei bine, azi vorbim de un subiect prezent care vine să scoată din context tot ce era scos demult, dar fără să fiu ironică, mă fac că nu văd ca să nu fiu din nou asaltată cu replici de genul „ţi-am spus eu”. Mi-au spus mulţi şi le-au spus şi lor dar orbul nu e orb destul până nu e şi fudul. Poporul român cum spuneam e un talmeş-balmeş de idei când vine vorba de soarta genialităţii lui Brâncuşi. Unii au vrut s-o vândă, alţii au vrut doar s-o închirieze, dar au rămas peste noapte fără ea. Alţii şi-au bătut joc prea mult încât lui Brâncuşi i s-a tăiat şi a fugit mâncând pământul, reuşind să le încredinţeze unor „străini” genialitatea sa, străini care astăzi cu genialitatea pe care românu’ nu dădea doi bani scot milioane de euro. Vorbim în weekendul viitor despre 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu şi mă întreb dacă va avea cineva curajul să reafirme genialitatea lui Brâncuşi şi în ţara lui, în oraşul lui, nu cu vorbe ci cu fapte, căci de vorbe s-a săturat până chiar şi maestrul care acum ar da orice să-şi doarmă somnul de veci liniştit, fără să mai fie zguduit în fiecare zi de te miri cine care se crede „salvatorul” lui Peşte. Despre genialitatea lui Brâncuşi şi despre universalitatea lui ar trebui să se vorbească mai mult în aceste zile, nu de alta, dar o facem mult prea rar şi mult prea fad, fără culoare, substrat, nuanţă, fără prea multe cuvinte de duh…Cum spuneam şi la început, dacă ar mai fi trăit Brâncuşi printre vânzătorii de arginţi ar fi exclamat şi el, în stilul caracteristic, că „facerea de bine…nu miroase a bine”. Păi cum domne el ne lasă nouă un muzeu întreg, îl pune pe pământul nostru, ni-l dă c