Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Ursus este numit la conducerea operaţiunilor SABMiller din Polonia

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 octombrie 2013 ·

Andrew Highcock, care în ultimii doi ani a ocupat funcţia de preşedinte al Ursus Breweries, preia funcţia de preşedinte al Kompania Piwowarska, Polonia, compania locală parte a grupului SABMiller. El a venit la conducerea Ursus în noiembrie 2011.

Ursus nu precizează cine este noul preşedinte al companiei

Compania are în portofoliu şi branduri precum Timişoreana, Ciucaş, Azuga, Stejar şi altele şi deţine trei fabrici la Braşov, Buzău şi Timişoara şi o facilitate mai mică la Cluj (în 2010 Ursus a închis fabrica de bere de la Cluj pe care a demolat-o şi a deschis o miniberărie).

În anul calendaristic 2012, Ursus Breweries a înregistrat o cifră de afaceri de 1,28 mld. lei (288 mil. euro) şi pierderi de 10,3 mil. lei (2,3 mil. euro).

Anterior, timp de doi ani, el a fost directorul general al Pivovary Topvar, compania locală parte din grupul SABMiller în Slovacia. Înainte de SABMiller, Andrew Highcock a deţinut diferite funcţii de conducere cum ar fi cea de preşedinte pentru Canada şi Director General pe Europa de Sud-Est a Maxxium Worldwide (companie internaţională de băuturi spirtoase cu mărci precum Absolut Vodka sau Remy Martin).

În trecut, el a lucrat şi pentru Diageo în Franţa, Marea Britanie şi Europa Centrală, ocupând diferite poziţii în departamentele de vânzări, marketing şi management general.

Andrew Highcock, care în ultimii doi ani a ocupat funcţia de preşedinte al Ursus Breweries, preia funcţia de preşedinte al Kompania Piwowarska, Polonia, compania locală parte a grupului SABMiller. El a venit la conducerea Ursus în noiembrie 2011.

Ursus nu precizează cine este noul preşedinte al companiei

Compania are în portofoliu şi branduri precum Timişoreana, Ciucaş, Azuga, Stejar şi altele şi deţine trei fabrici la Braşov, Buzău şi Timişoara şi o facilitate mai mică la Cluj (în 2010 Ursus a închis fabrica de b

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cântăreţul Tito Jackson a murit. Fratele lui Michael Jackson avea 70 de ani

Mediafax acum 39 minute
Cântăreţul Tito Jackson a murit la vârsta de 70 de ani. Fratele lui Michael Jackson a fost unul dintre membrii celebrei trupe The Jackson 5. Cauza decesului nu a fost anunţată public.

Trump mulţumeşte Serviciilor Secrete şi forţelor de ordine pentru intervenţie după tentativa de asasinat

Mediafax acum 17 minute
„Treaba făcută a fost absolut excepţională”, a postat Trump pe platforma Truth Social. „Aş dori să mulţumesc tuturor pentru grija şi urările de bine - A fost cu siguranţă o zi interesantă! Cel mai important, vreau să mulţumesc Serviciului Secret al

Un bărbat din Iași a sunat de 15.000 de ori la 112, într-o perioadă de opt luni. Ce le spunea operatorilor

Ziare.com acum o ora
De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate peste un milion și jumătate de apeluri false la 112. Un bărbat din Iași deține recordul pentru cele mai multe apeluri false, cu un total de 15.000 de apeluri efectuate într-o perioadă d

Premiile Emmy 2024: Care au fost serialele câștigătoare

Wall-Street.ro acum o ora
Producţiile TV "Shogun" - care a obţinut un număr record de 18 premii - şi "Hacks" au câştigat principalele trofee atribuite în cadrul celei de-a 76-a ediţii a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, supranumite "Oscarurile televiziunii ameri

Elena Udrea ar putea fi eliberată. Cererea de revizuire se bazează pe un document emis de Serviciul Român de Informații

Ziare.com acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor dacă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) va pronunța luni o decizie favorabilă în urma cererii de revizuire a pedepsei sale. Udrea a fost condamnată î

Importurile de gaze ale României au crescut cu aproape 6%, în primele şapte luni din 2024; producţia s-a majorat cu 1,3%

G4Media acum o ora
România a importat, în primele şapte luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,013 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 5,9% mai mare (+56.700 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centraliza

A fost prins bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. Îl critica frecvent pe fostul președinte pe rețelele sociale

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 58 de ani, constructor independent de locuințe din Hawaii, a fost reținut duminică în legătură cu o posibilă tentativă de asasinat asupra fostului președinte Donald Trump, informează CNN. Ryan Wesley Routh este suspectat de autorități c

Horoscop pentru luni, 16 septembrie 2024. Este o zi cu multe controverse pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Esti in vervă, ai un farmec irezistibil si vei reusi sa-i molipsesti si pe ceilalti cu entuziasmul si determinarea ta de a te implica in actiuni comune cu altii, dar actiuni de anvergura. Chiar daca la prima vedere ai putea fi nemultumit de r

Apel la 112 privind o explozie la Spitalul Judeţean Brăila

Mediafax acum 2 ore
O explozie a fost anunţată, luni dimineaţa, prin apel la 112, la Spitalul Judeţean Brăila. De fapt, a fost vorba de o refulare a gazului unui aparat RMN scos din funcţiune.

Harghita: Doi morţi şi doi răniţi, după ce o autoutilitară în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat pe DN 13 B, între Praid şi Bucin

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce o autoutilitară în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat pe DN 13 B, între localităţile Praid şi Bucin din judeţul Harghita. Doi dintre ceilalţi trei pasageri au suferit au diverse

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

16°
lun.

15°/21°
mar.

16°/24°
mie.

15°/22°
joi

14°/23°
Constanta
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

15°/24°
mie.

15°/22°
joi

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/17°
mar.

11°/16°
mie.

12°/14°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

9°/20°
mie.

12°/22°
joi

15°/24°