Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interese Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, este invitat astăzi, începând cu ora 11.00, la Adevărul Live.
Cele mai sensibile subiecte ale momentului, proiectul minier de la Roşia Montană şi explorarea gazelor de şist, dar şi teme politice fierbinţi, pactul de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu, relaţiile tensionate din interiorul USL vor fi dezbătute în dialogul dintre ministrul Şova şi jurnaliştii Ioana Lupea şi Dan Marinescu.
Având în răspundere investiţiile străine, Dan Şova este unul dintre promotorii şi susţinătorii proiectului minier de la Roşia Montană, proiect care a declanşat o serie de proteste de stradă în mai multe oraşe din România.
Atacat atât de ONG-uri, de opoziţia politică, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi de liberali, colegii de coaliţie ai PSD, proiectul se află acum în dezbaterea Parlamentului. A fost constituită chiar şi o comisie parlamentară specială care să formuleze un punct de vedere.
După audieri care s-au întins pe mai multe săptămâni, membrii comisiei au tras o concluzie care desfiinţează practic proiectul de lege întocmit de ministrul Şova şi colegii săi din guvern.