Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul pungaş

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 22 octombrie 2013 ·

“Nu mai pomeni, nene, de DNA, că mă înfior până-n unghii!”

Este absurd să ai resurse de toate felurile şi să nu le exploatezi! Dar este aberant să nu ştii ce se va întâmpla cu aceste resurse. Cine va câştiga şi cine va pierde de pe urma valorificării lor, cine va plăti dacă nu sunt respectate toate promisiunile făcute de investitori şi ce se va petrece cu politicienii care au garantat proiectul cu propriile buzunare.

Habar n-am dacă ţăranul brunet, cu ochii tulburi şi cu fesul lăsat într-o parte, de pe câmpul de lângă Pungeşti, era sau nu un agent rus, blond cu ochi albaştri, infiltrat de către “agenturili” străine, dar - până la un punct -, protestele din Vaslui, ca şi cele din Apuseni, Piaţa Universităţii etc. sunt justificate. Iar aceste revolte denotă lipsa totală de încredere a oamenilor nu doar în guvernul de azi, ci mai ales în statul român din toate timpurile. Un stat care te minte, te fură şi te-înjură!

Nu avem nici măcar o singură instituţie neutră şi credibilă al cărui punct de vedere în absolut orice problemă controversată să te îndemne la reculegere. Asaltul nulităţilor colecţionare de diplome universitare e pe cale să trimită în derizoriu până şi mediul academic, care ar fi putut deveni oaza de respectabilitate şi de profesionalism atât de necesară într-o lume bulversată.

Când primul mincinos al ţării este chiar premierul României, atunci chiar că avem o problemă. Şi când ministrul marilor proiecte este cineva ca Şova, atunci este clar că nu ne putem aştepta la nimic bun. Preocuparea de căpătâi a guvernanţilor de azi nu este nicidecum buna cârmuire a ţării, ci încercarea disperată de a ţine în frâu presa şi justiţia. Coruptă sau nu, mai degrabă da, mass-media mai scapă câteodată un adevăr esenţial. Băsistă ori ba, mai degrabă da, justiţia mai prinde uneori câte un politician infractor.

Frica de a fi traşi la răspundere p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 23 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 24 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 35 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°