Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicoale Demetriade şi-a dat demisia de la Tarom. Pascariu ar putea să fie revocat din funcţie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 octombrie 2013 ·

Nicolae Demetriade şi-a dat demisia din funcţia de administrator - director executiv al Tarom, dar şi din Consiliul de Administraţie al companiei aeriene naţionale.

Nicoale Demetriade, membru în consiliul de administraţie al Tarom şi director executiv, şi-a dat astăzi demisia de la Tarom. Ieri, Dan Pascariu, preşedintele consiliului de administraţie şi Nicolae Demetriade au fost chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a lămuri situaţia de la Tarom, potrivit unor surse. Pascariu ar putea să fie revocat din funcţie

În mai puţin de o lună, pe 19 noiembrie, Tarom va bifa un an de când se află sub management privat, fiind de altfel şi prima companie de stat la care s-a instituit acest tip de management. După ce în ultimii cinci ani Tarom a adunat pierderi totale de 250 de milioane de euro, ultimul an în care a raportat profit fiind 2007, instituirea manage­men­tului privat a fost văzută ca o soluţie de redresare şi de eficientizare a companiei.

Datele arată că în acest aproape un an de conducere privată la Tarom s-a dus de fapt o adevărată luptă între conducerea executivă, formată din belgianul Christian Heinzmann, director general, Michael Moriaty, director financiar şi reprezentanţii consiliului de administraţie al Tarom, condus de Dan Pascariu, unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri români, preşedintele consiliului de supraveghere la UniCredit Ţiriac Bank.

Cele mai recente date, cele aferente primului semestru din acest an, arată că Tarom a redus pierderile la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultat mai bun decât cel estimat, a crescut numărul de pasageri cu 1,5%, sub obiectivul asumat, iar gradul mediu de încărcare cu 3%. Mai mult, Tarom a introdus noi curse, aşa cum şi-a asumat conducerea executive.

Consiliul de administraţie este format din bancherul Dan Pascariu, fostul astronaut Dumitru Prunariu, V

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 47 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 40 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°