-AA+A
„Salvaţi locomotiva” - prioritate culturală foto: Mesagerul de BN În cadrul Festivalului Studenţilor Bistriţeni „StudFest”, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional a avut loc, marţi, o întâlnire în care au fost analizate posibilităţile de salvare a unei locomotive obiect de patrimoniu, aflată de 18 ani la Remat.
La discuţii au participat senatorul Dorin Dobra, dr. Alexandru Uiuiu, director al Direcţiei pentru Cultură, inginerul Radu Belu, autor a 54 de volume despre tehnică şi transport feroviar, şi alţii. Directorul Uiuiu şi senatorul Dobra au exprimat succesiv opinii privitoare la hotărârea şi graba cu care trebuie acţionat pentru a salva locomotiva, fabricată după un model german şi folosită pentru tractarea trenurilor de marfă cu sarcini grele.
Senatorul Dobra a relatat despre entuziasmul primarului Ovidiu Teodor Creţu pentru proiectul „Salvaţi locomotiva” şi despre oferta de a fi plasată în zona rondului de flori de pe strada Gării. Dobra a enumerat trei faze ale strângerii de bani pentru a plăti cele 90 de tone de fier vechi: mai întâi, concertul de vineri de la „Metropolis”, apoi depunerea de bani în contul 50645, care este numărul locomotivei, şi organizarea, anul viitor, a unui marş de pe Bulevard pe centură, marş în care participanţii să ducă la Remat fier vechi în contul masei metalice a locomotivei.
Inginerul Radu Belu a făcut un istoric al producerii modelului de locomotivă în discuţie, mai întâi în Germania, apoi în Uzinele „Malaxa” din Bucureşti. Din sute de locomotive existente în ţară, astăzi sunt mai puţin de zece exemplare, a spus cu tristeţe Belu, sugerând că exemplarul bistriţean ar trebui depus într-un loc păzit, apoi dus în gară pe roţi, spre a nu-i îndemna pe căutătorii de metal să se înfrupte din monument. S-a reţinut că cinci exemplare dintre locomotive ar fi „trecut” graniţa în