Rândurile de mai jos reprezintă un fragment din notele mele de teren, pelerinajul de la Iaşi, Sfânta Parascheva. Am aşteptat circa 16 ore în rând, în data de 13 octombrie, între orele 14 şi 6 dimineaţa. Ca în fiecare an, mă surprinde modul în care o mare parte din mass-media aleg să reflecteze una dintre cele mai mari adunări umane din spaţiul public de la noi, atât de semnificative pentru înţelegerea societăţii noastre în ansamblul său. Pentru cititorii revistei 22 am ales să prezint acest pelerinaj din interiorul rândului de aşteptare, ceea ce nu se va vedea niciodată la televizor, nici nu se va auzi la radio. Comic văzut din exterior, rândul de aşteptare este dramatic în esenţa sa. Dedic acest text, cu modestie, pelerinilor de la Iaşi şi nu numai, cu o mică rugăminte: nu trebuie să-i iubim, nu trebuie să-i idealizăm; dar ar merita să-i respectăm puţin mai mult. Pentru că şi ei sunt parte din România. Mare parte din ea.
Intrarare efectivă în rând, ora 14.00, undeva în zona celebrului Podul Roş’, una dintre cele mai aglomerate şi dificile intersecţii din Iaşi şi poate din întreaga ţară. Rândul este format de-a lungul râului Bahlui, a cărui albie este acum în plină reamenajare. Malurile şi taluzurile pline de iarbă sunt destructurate (primul imbold a fost să scriu „distruse“), iar în locul lor sunt turnate plăci de beton rugoase, fără suflet. Nu se poate bănui cum va fi ansamblul la final, dar, în acest moment precis al lucrărilor, râul seamănă cu un banal canal de irigaţii sau de deversare a apelor uzate. Nu mai are nimic viu în el. Pelerinii care intră grăbiţi în rând par să nu observe aceste detalii. Din contră, sunt foarte fericiţi că pot să-şi odihnească picioarele pe balustrada de beton plină de ţepi de oţel. Şi nu a trecut nici măcar o oră de aşteptare. Aşa cum se întâmplă de obicei în partea de început a rândului, suntem hărţuiţi de vân
