Nou promovata CF Bihorul Beiuş a reuşit să încurce socotelile unei formaţii angrenate în lupta pentru locul I. În faţa unui public restrâns (doar 50 de iubitori de fotbal), fotbaliştii beiuşeni au depăşit formaţia din Sântandrei cu 4-2
Pe o vreme superbă pentru fotbal, Bihorul şi Crişul au oferit un spectacol fotbalistic agreabil, presărat cu numeroase faze de poartă. Înainte de joc, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria lui Puiu Srencevici, fost preşedinte de onoare al clubului beiuşean. Oaspeţii s-au aflat la timona jocului în prima jumătate de oră, ratând şansa deschiderii scorului prin Găvrilaş al cărui şut de la 14 m a fost respins cu piciorul de Odobasianu. În min. 36 Novak a fost faultat la marginea careului de către Şerb, iar Delian Cuc a transformat lovitura liberă (0-1). Peste doar un minut Verdeş a intervenit salvator la lovitura de cap al lui Şerb, însă, la următoarea fază, Trip nu a mai ratat ţinta, restabilind egalitatea (1-1). În repriza secundă beiuşenii au zburdat pe teren, având cea mai bună prestaţie din turul Ligii a IV-a. În minutul 64, Trip (omul meciului) a executat o lovitură liberă de la aproximativ 18 m, iar Turcan a înscris cu capul din 8 m, aducând echipa gazdă în avantaj. Peste alte 4 minute, Trip a mărit diferenţa de pe tabelă (3-1), transformând o lovitură de la 18 m. Cel mai frumos gol al partidei a fost înscris de juniorul Raul Pirtea, care a fructificat pasa lui Toma, înscriind cu un şut sub transversală. Tabela a fost închisă de Lobonţ care a marcat cu capul în prelungiri (4-2). Beiuşenii au dedicat victoria antrenorului Ciprian Cartiş, colegului lor de echipă, Daniel Borza şi managerului Ciprian Coroian, care şi-au sărbătorit ziua de naştere săptămâna trecută.
CF Beiuş: Odobasianu - Silaghi (89 Fărcanea), Mihoc, Şerb, D. Toma, Borza, Dumbrăveanu (81 Pereţ), Mândru (76 Pirtea), Turcan, Trip, A. Ban (70 Bri