Bucate de toamnă, expoziţii de fructe, de vinuri, concursuri, voie bună şi artişti celebri. Aceasta este reţeta „Sărbătorii Vinului şi a Artei Meşteşugăreşti”, eveniment care se desfăşoară la Târgu-Mureş în perioada 24-28 octombrie.
Târgumureşenii, aşteptaţi la sărbătoare
Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, spune că pregătirile se află pe ultima sută de metri, producătorii au dat curs invitaţiei, lucrurile s-au organizat aşa cum trebuie, iar târgumureşenii trebuie să se bucure de eveniment, mai ales că se anunţă vreme frumoasă. „Festivalul Vinului este în toi, adică vremea este frumoasă, aproape toţi producătorii au dat curs şi se pare că o parte dintre cei din Moldova au ceva probleme, dar în general lucrurile stau bine. M-au interesat în mod direct producătorii autohtoni. Se vor vinde struguri, butelii cu must, suc de struguri, cam tot ceea ce se consumă”, a precizat Dorin Florea.
Onorariul lui Julio Iglesias, un mister
Întrebat de onorariul lui Julio Iglesias, primarul i-a amintit pe sponsorii puternici care asigură concertul artistului şi a menţionat că Primăria Târgu-Mureş are un buget limitat şi se bazează în continuare pe sponsori şi parteneriate. „Le mulţumesc celor care s-au ocupat de organizare pentru că au reuşit să-l aducă la Târgu-Mureş pe Julio Iglesias. Cât a costat Julio Iglesias este problema sponsorilor. Primăria Târgu-Mureş are un buget limitat şi ştiţi foarte bine că noi ne bazăm pe sponsori şi parteneriate. Mergem pe 25-30 de sponsori tari care pot să asigure un concert de calitate la Târgu-Mureş şi mai mare bucurie pentru mine, ca primar, nu există. Locaţia va fi în centrul oraşului. Va mai fi şi muzică de petrecere, muzică maghiară, romanţe, vor fi expoziţii de vinuri, de fructe, artă meşteşugărească, produse naturale specifice şi populare de zonă, preparate şi semipreparate. Debutează cu această ocazie cam