Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forumul Strategiei UE pentru regiunea Dunării va avea loc la Bucureşti, în 28-29 octombrie

Publicat in Mediafax, marți 22 octombrie 2013 ·

Forumul Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 28-29 octombrie, printre invitaţi aflându-se ministrul austriac de Externe, Michael Spindelegger, şi comisarii europeni Dacian Cioloş şi Johannes Hahn.

Evenimentul reuneşte reprezentanţi guvernamentali din cele 14 state dunărene, alături de oficiali europeni, reprezentanţi ai regiunilor şi oraşelor dunărene, mediului academic şi de afaceri, ai societăţii civile, precum şi alţi promotori de proiecte.

Dacă la prima ediţie a Forumului Anual, desfăşurată în 2012 la Regensburg, Germania, au fost peste 600 de participanţi, la Bucureşti numărul solicitărilor a depăşit 900, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, Carmen Podgorean, coordonator naţional pentru Strategia UE a Regiunii Dunării (SUERD).

Forumul, care va avea loc la Palatul Parlamentului, este organizat de Guvernul României şi de Comisia Europeană. Contribuţia autorităţilor române se ridică la aproximativ 150.000 de euro.

"În premieră, în marja Forumului Anual al Strategiei Dunării, în România, la iniţiativa vicepremierului şi ministrului român al Dezvoltării Regionale, domnul Liviu Dragnea, a fost iniţiată şi organizarea unei reuniuni a miniştrilor de dezvoltare regională din statele dunărene, care vor putea demonstra în practică în ce mod un angajament politic interguvernamental poate fi tradus în discuţii concrete privind armonizarea dintre priorităţile fiecărui stat din strategie, astfel încât ele efectiv să poată dezvolta proiecte comune", a declarat Podgorean.

Tot în premieră, în cadrul Forumului va avea loc şi reuniunea miniştrilor de externe din statele SUERD, eveniment care până acum a avut loc în marja evenimentului.

Strategia Dunării este un proiect politic european lansat de România împreună cu Austria. SUERD a fost adoptată de Consiliul European în 24 iunie 2

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur azi, 16 septembrie, în zona Vrancea – 5,4 pe Richter, resimțit și la București

Libertatea acum 38 minute
Un cutremur de magnitudine inițială 5,5 s-a produs luni, 16 septembrie, în zona seismică Vrancea, a anunțat INFP. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 5,2 și apoi la 5,4. Este cel mai mare seism produs în acest an în România.

A fost instituită stare de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui!

Ziua Constanta acum 14 minute
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat luni seara, 16 septembrie 2024, că a fost aprobată starea de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui, ca urmare a inundaţiilor din ultimele zile. Urmare a hotărârilor Comitetelor Ju

Trump îi acuză pe Biden și Harris în legătură cu presupusa tentativă de asasinat din Florida: „Retorica lor face să se tragă în mine”

Libertatea acum 38 minute
Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, acuză „retorica” președintelui Joe Biden și a contracandidatei sale democrate, vicepreședinta Kamala Harris, pentru a doua presupusă tentativă de asasinat împotriva sa.

Opt mașini parcate au fost avariate după ce un zid s-a surpat în Capitală

Adevarul acum o ora
Un incident a avut loc în cursul după-amiezii de luni, 16 septembrie, în Capitală. Un zid dezafectat, cu o lungime de circa 20-25 de metri, s-a surpat și a căzut peste opt vehicule parcate. 

Ludovic Orban şi-a lansat candidatura la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară au pus bazele unei alianţe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, au anunţat reprezentanţii celor două foprmaţiuni. „PMP şi partidul Forţ

Apele Române: Inundațiile din Galați au probabilitate de revenire de 100-120 de ani/ La Cârja s-au înregistrat precipitații de peste 250 l/mp

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult – 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja. La Galaţi, s-au produs inundaţii cu probabilitate de revenire de o

Bilanțul inundațiilor din Galați a ajuns la șapte morți. Trupul unei victime a fost găsit în localitatea Grivița

HotNews acum 3 ore
Încă o persoană a fost găsită decedată, luni, pe raza localităţii Griviţa din judeţul Galaţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. România este țara cu cele mai multe victime provocate de ciclonul Boris, înaintea Poloniei care a reviz

VIDEO Președinta Maia Sandu, surprinsă de cutremur în platoul unei emisiuni TV

HotNews acum 3 ore
Cutremurul produs în România s-a resimțit cu putere și la Chișinău, acolo unde președintele Moldovei, Maia Sandu, se afla într-o emisiune transmisă în direct de către postul de televiziune Moldova 1. Maia Sandu participa la emisiunea Ediție Specială

ICCJ: Indemnizaţia de hrană NU intră în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă

HotNews acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor publici. Instanţa suprem

Galaţiul inundat, Vasluiul lovit de ploi cât pentru un an întreg

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 72 de ore, echipele Apelor Române - SGA Galaţi au intervenit în multiple localităţi pentru a limita efectele inundaţiilor. În timp ce Galaţiul luptă cu inundaţii devastatoare, Vasluiul a înregistrat cantităţi de ploaie echivalente cu cel

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/25°
joi

16°/18°
Iasi
acum

16°
lun.

15°/20°
mar.

16°/24°
mie.

14°/21°
joi

12°/20°
Constanta
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/21°
mie.

12°/24°
joi

13°/23°