Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dogaru, Darie şi Bitu au recunoscut faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri

Publicat in Romania TV, marți 22 octombrie 2013 ·

Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au recunoscut, marţi, în faţa instanţei, toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri şi au cerut să fie judecaţi în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 3 i-a întrebat, la termenul de marţi, pe inculpaţii din dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc, potrivit Mediafax.

Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au spus că recunosc toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată de procurori şi vor să fie judecaţi în baza acestora, cu aplicarea prevederilor articolului 320 indice 1 din Codul penal.

În aceste condiţii, instanţa urmează să îi audieze pe cei trei şi apoi să acorde cuvântul procurorului şi celorlalte părţi din dosar. Primul este audiat Alexandru Bitu.

CITEŞTE ŞI: A apărut un fals după un tablou furat din Rotterdam. Un bărbat a încercat să-l vândă în Germania

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, potrivit articolului 320 indice 1.

În acest caz, inculpatul va beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru, a declarat marţi că face demersuri pentru a da în judecată Muzeul Kunsthal şi Primăria Rotterdam, pe baza unui raport al poliţiei olandeze făcut imediat după furtul celor şapte tablouri, care ar dovedi lipsa de securitate şi neglij

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024. Dominic Fritz câștigă detașat un nou mandat la Primăria Timișoara

HotNews acum 22 minute
Dominic Fritz, candidatul Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat de primar al Timişoarei, este câştigătorul acestui scrutin cu 51.910 voturi (49,65%), indică datele parţiale. Pe locul al doilea s-a situat candidatul Alianţei PSD-PNL, Nicolae Ro

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum o ora
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum o ora
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 2 ore
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum 2 ore
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 4 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Nicușor Dan, întrebat dacă se va înscrie într-un partid după victoria de la București: „Intenţia mea este să rămân independent

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan a obținut duminică al doilea mandat la Primăria Capitalei, cu un scor răsunător. Întrebat la Digi24 dacă se va înscrie în vreun partid, primarul a răspuns că nu are timp de politică de partid, notează News.ro. Nicușor Dan la aflarea exit

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°