I.PROLEGOMENE. GUVERNUL SINGUR ÎN FAŢA FURTUNII. CAUZE. Nu cunosc în amănunt conţinutul discuţiilor premierului Ponta cu investitorii americani în energie. Vizibil cu ochiul liber, de la prima lectură a apariţiilor publice, se vădeşte a fi mai degrabă un transfer cvasicomplet de responsabilităţi dinspre corporaţiile extractoare ale gazului de şist către statul român.

Corporaţiile - Chevron în primul rând-,au îngheţat într-un soi de „rigor mortis” nu-şi asumă lupta şi nici măcar un proiect convingător de comunicare publică. Trei prezumţii se cumplează într-o posibilă explicaţie (destul de previzibilă):

1. Scara enormă la care lucrează Chevron ( sau Exxon): România este un calcul cu cifre subunitare. Europa însăşi e o cifră mică. Practic, când ambianţa socială cauzează disconfort guvernului partener i se cere să găsească soluţii de fluidizare a demersului economic.

2. Pe de altă parte, „too big to fail” are o parafrază subsecventă în „too big to ask”. Marile corporaţii, general vorbind, nu fac compromisuri şi rareori explică. Este un defect structural. Un gen de aroganţă instituţională. În urmă cu câţiva ani, la Londra, fostul şef al corpului de ingineri al US Army, generalul Carl Strock, intrat prin „uşa rotativă” în zona privată ca vicepreşedinte Bechtel pe Europa şi Asia, mi-a explicat complexele resorturi ale acestui comportament uneori perdant, dar întotdeauna ţinut pe curs.

3. Situaţia energetică cel puţin dificilă a României. Într-un excelent documentat studiu, Vasile Iuga pune punctul pe i:

"Mai mult, putem spune că ţara noastră se află într-o situaţie extremă, ţinând cont că rezervele convenţionale sunt aproape epuizate, iar cele neconvenţionale sau zăcămintele de mare adâncime din Marea Neagră (...) necesită investiţii foarte mari şi tehnologie avansată, de care dispun numai câteva companii la nivel mondial. Ne referim în special