Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Predoiu, susţinut de PDL Buzău pentru nominalizarea la prezidenţiale

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal susţine candidatura prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu la alegerile interne care vor avea loc pe data de 30 noiembrie, alegeri în urma cărora va fi desemnat, prin votul direct al membrilor de partid din întreaga ţară, candidatul acestei formaţiuni politice pentru prezidenţialele de anul viitor, a anunţat ­li­derul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.

Conform acestuia, pe raza judeţului Buzău vor fi organizate cinci secţii de votare, în fiecare dintre ele fiind prezent, pe durata desfăşurării scrutinului, câte un reprezentant al Biroului Permanent Naţional. Cei trei candidaţi vor veni în aceeaşi zi la Buzău pentru a-şi prezenta programele, în faţa unui Consiliu de Coordonare Judeţean la care vor participa circa 300 de delegaţi. „Fiecare membru de partid are dreptul de a vota pe buletinele de vot care vor fi aduse de la Bucureşti. Va fi un scrutin intern la valenţele unui scrutin normal”, a precizat Cezar Preda.

Reamintim că în cursa internă pentru nominalizarea drept candidat al Partidului Democrat Liberal la alegerile prezidenţiale din 2014 s-au înscris trei candidaţi: Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PDL, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, precum şi Simona Creţu, consilier democrat-liberal în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Conform liderului PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, organizaţia buzoiană va susţine candidatura prim-vicepreşedintelui Cătălin Predoiu „Noi îl susţinem pe Cătălin Predoiu; are noroc că nu candidează şi Udrea, pentru că, altfel, trebuia să împărţim voturile. Trebuie să ţineţi cont că Buzăul este oraşul unde s-a născut şi a crescut domnul Predoiu; în niciun caz eu nu cred că majoritatea membrilor noştri vor susţine altceva şi mie mi se pare corectă chestiunea aceasta. Era mai greu în cazul în care candida şi doamna Udrea; atunci, noi, buzoieni

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 33 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 53 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 13 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 44 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°