Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii bistriţeni ai USL se cred în opoziţie şi se laudă în presă că le scriu miniştrilor

Publicat in Observator BN, marți 22 octombrie 2013 ·

De cele mai multe ori însă, problemele pe care le ridică deputaţii USL din Bistriţa-Năsăud nu sunt rezolvate şi rămân simple scrisori apărute în presa locală.

Recent, deputatul PSD, Daniel Suciu a ridicat problema podului din localitatea Coşbuc. Podul este monument istoric şi stă să se dărâme, în primul rând din lipsa de implicare a autorităţilor. Primar în localitatea Coşbuc este colegul de partid al lui Daniel Suciu, pesedistul Niculae Anghel. După ce au apărut în presă mai multe materiale legate de starea deplorabilă a podului din Coşbuc, Daniel Suciu "a mirosit" că e subiect prin care-şi poate face puţină imagine şi a adresat o interpelare ministrului Culturii, Daniel Barbu, interpelare pe care a trimis-o apoi, "spre publicare", în presa locală.

La rândul său, deputatul PNL, Stelian Dolha, îi cere ministrului Agriculturii să revoce un ordin care îi afectează pe fermieri. "Mii de fermieri se confruntă în aceste zile cu o situaţie dificilă, imposibil de anticipat până în urmă cu câteva luni. Au aflat că riscă să nu mai primească subvenţiile pe cap de bovină din pricina unui ordin al ministrului agriculturii, 920/2013, emis şi semnat la mijlocul lunii septembrie. Ordinul, care abrogă un altul din 2010 introduce câteva condiţii care elimină din start din schemele de subvenţionare extrem de mulţi fermieri", spune Stelian Dolha într-o declaraţie politică adresată ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

În aproape un an de mandat, parlamentarii puterii, Daniel Suciu, Stelian Dolha şi Ioan Deneş, ne-au obişnuit cu astfel de declaraţii, în multe dintre ele criticând Guvernul şi având o atitudine mai multe de opoziţie decât de parlamentari aflaţi la putere, care ar trebui să rezolve problemele.

.

De cele mai multe ori însă, problemele pe care le ridică deputaţii USL din Bistriţa-Năsăud nu sunt re

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 56 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°