de Alexandra CHEŞCU
23 octombrie 2013 23:32
15 vizualizari
A-A+
Un ceas cu inscripţiile unui partid aflat la putere, o carpetă cu "Răpirea din serai", o plapumă, un televizor, mingi de fotbal... de tenis... de ping–pong... pet–uri... chiloţi... maiouri... haine... pampers... Nu, nu sunt articole ce pot fi cumpărate de la tejgheaua unui magazin universal de cartier sau a unei consignaţii, ci sunt lucrurile care ajung în fiecare zi la staţia de epurare aflată între Şelimbăr şi Mohu. Cu alte cuvinte, este ceea ce locuitorii din Sibiu, Şelimbăr şi Cisnădie aruncă la canal.
Cei 38 de angajaţi ai SC Apă-Canal SA care lucrează la staţia de epurare ar putea afla fără niciun efort în ce anotimp ne aflăm. Nu de la meteorologi, nici după cât de tare ninge sau arde soarele, ci în funcţie de ceea ce aduce canalul zi de zi, la grătarul rar manual (prima intrare a apei în staţie) şi unde, în fiecare săptămână, se adună în jur de 10 metri cubi de gunoaie. Aşa ne vine nouă să le spunem, deşi specialiştii le numesc simplu, reziduuri. Aşadar, dacă e toamnă, e borhot, dacă e iarnă e grăsime şi cele ale porcului, crengi şi nailoane - primăvara sau bucăţi de gazon - vara. Deci, cam de toate, pentru toată lumea. O lume cu un obraz cam gros, ca s-o spunem pe aia dreaptă. Însă din cauză că gunoaiele de mari dimensiuni n-au cum să ajungă la staţia de epurare printr-o gură de canal obişnuită, "dibacii" ferm hotărâţi să scape gratuit de probleme ştiu exact unde se află capacele colectoarelor de ape uzate, trimiţând pe acolo, la plimbare, covoarele... televizoarele... carpetele... şi alte deşeuri care-i încurcă în "gospodărie".
De ajungi pentru prima dată în viaţă la staţia de epurare care curăţă apele uzate şi menajere ale Sibiului, Cisnădiei, Şelimbărului şi în curând şi ale Răşinariului, ai putea fi fascinat de complexitatea sistemelor. Cele
