Nu ştiu dacă impresia jalnică lăsată de România la Târgul de Carte de la Frankfurt poate să mai mire pe mulţi dintre noi. Eşecul se înscrie în linia neputinţei şi dezinteresului autorităţilor în faţa angajamentelor practice. Aleşii noştri sunt buni doar în clănţănitul la televizor, unde le ştiu pe toate şi au soluţii miraculoase pentru orice. Odată puşi în faţa unei găleţi ce trebuie mutată nu reuşesc nici să-i găsească toarta, nici să afle oamenii specializaţi în deplasarea găleţilor.

“Standul” românesc amenajat acolo a arătat a cofetărie modestă fără dulciuri, personal şi clienţi. Ceva în genul locaţiilor comerciale licitate de afacerişti ocupaţi cu alte treburi şi care le uită în stadiul de intenţie, după amenajarea butaforică iniţială. Ministrul Daniel Barbu se spală pe mâini şi pune luneta pe ICR, cei de acolo aruncă pisica înapoi în curtea Ministerului, în dulcele stil clasic românesc.

Nu pot să nu-mi reamintesc promisiunile de restructurare eficientă imediat ce “gaşca portocalie’ avea să părăsească scaunele, fondurile şi puterea decizională. Patapievici a fost alungat cu cheia de instalator în mână de la conducerea ICR-ului, în orgasmele publicului avid de cunoaştere format la Sinteza Zilei şi În Gura Presei (plus a mamelor lor de băsei). Rezultatul e doar schimbarea portocaliului cu căcăniul, ca şi culoare adecvată organizării instituţionale actuale. Ministrul Barbu e frământat de aspectele culturale stringente ale Roşiei Montane, pentru care intră în ambuscade cu protestatarii; iar la ICR încă se ventilează biroul eliberat de Patapievici şi caloriferele montate de Marga în scurta învârtire a robinetului bugetar.

După tipicul Şefului, minciună cu seninătate şi zâmbet ironic-superior menit să-i încânte pe antibăsiştii din autobaze, Barbu neagă şi el evidenţa aflată la vederea tuturor, Ministerul Culturii fiind înscris ca organizator al s