Acțiunile sunt făcute de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
DGA efectuează miercuri mai multe percheziții la Poliția Pantelimon în cadrul unei anchete privind 11 agenți de poliție rutieră suspectați că au luat mită de la șoferii pe care îi opreau în trafic. Polițiștii anchetați urmează să fie duși la audieri.
Conform unui comunicat al Parchetului Tribunalului București, vor fi puse în executare zece mandate de aduere în urma unei percheziții care are loc „la sediul unei unități de poliție din județul Ilfov”.
„Acţiunea este efectuată într-o cauză ce are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Din materialul probator administrat până la momentul actual a rezultat că în activitatea infracţională sunt implicaţi mai mulţi agenţi de poliţie rutieră”, a precizat Parchetul, citat de Mediafax.
Acțiunile sunt făcute de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
DGA efectuează miercuri mai multe percheziții la Poliția Pantelimon în cadrul unei anchete privind 11 agenți de poliție rutieră suspectați că au luat mită de la șoferii pe care îi opreau în trafic. Polițiștii anchetați urmează să fie duși la audieri.
Conform unui comunicat al Parchetului Tribunalului București, vor fi puse în executare zece mandate de aduere în urma unei percheziții care are loc „la sediul unei unități de poliție din județul Ilfov”.
„Acţiunea este efectuată într-o cauză ce are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Din materialul probator administrat până la momentul actual a rezultat că în activitatea infracţională sunt implicaţi mai