Nu a trecut mult timp de când politicienii din USL erau adulaţi de mulţimile care ieşeau în stradă pentru a protesta împotriva PD-L şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu, care era acuzat de toate relele de pe lume. Invitat la mai toate televiziunile importante din Bucureşti, dar cu predilecţie la cele care s-au plasat în Opoziţie faţă de şeful statului, profesorul Daniel Barbu, îi înfiera cu o mânie proletară pe guvernanţii de atunci şi lăsa să se înţeleagă că va merge până la moarte alături de românii ieşiţi în stradă. Prestaţia sa a fost convingătoare, PNL desemnându-l să candideze pentru un post de senator. Cum era de aşteptat, având în vedere simpatia uriaşă de care se bucura USL la acea dată, Barbu a fost ales, apoi a devenit ministru al Culturii în Guvernul Ponta.
Odată transformat din simpatizant al străzii în guvernant, lucrurile au luat o altă întorsătură pentru Barbu. Încetul cu încetul a început să piardă simpatia oamenilor, iar când s-a declarat a fi un susţinător ferm al Proiectului Roşia Montană, strada a început să-l urască. Parafrazându-l pe Napoleon, care spunea: „du sublime au ridicule il n’y a qu’un pas”, adică, mai pe româneşte că „de la sublim la ridicol nu este decât un pas”, pot spune că în cazul lui Barbu, de la dragostea mulţimilor până la ură nu este decât un pas. Iar pasul a fost făcut, atunci când cineva i-a spart luneta maşinii. A fost un act regretabil, pe care nu pot să nu-l condamn, pentru că aşa ceva nu poate fi admis într-o ţară civilizată. Mesajul transmis rămâne însă. Cei care s-au bucurat de simpatia străzii până când au ajuns la putere, vor ajunge să fie huiduiţi şi atacaţi, cum se întâmpla pe vremuri cu cei din tabăra PD-L, dacă nu ţin cont de părerea oamenilor, atunci când iau decizii importante. Iar protestele împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană cu ajutorul cianurilor şi cele împotriva exploatăr
