Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişeni implicaţi într-o reţea transnaţională de trafic ilegal de maşini

Publicat in Timpolis, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Peste 30 de persoane suspectate că au închiriat maşini din Italia, Spania şi Germania şi le-au vândut cu acte false în România au intrat în atenţia D.I.I.C.O.T.

Procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au făcut, luni, zece percheziţii, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale organizate din Bucureşti, Ilfov, Prahova, Timiş, Satu Mare şi Hunedoara. Aceştia sunt suspectaţi de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, potrivit Mediafax.

Percheziţiile au fost făcute întră-un dosar în care procurorii D.I.I.C.O.T. Ploieşti începuseră, în 16 octombrie, urmărirea penală faţă de 26 de persoane suspectate că au închiriat maşini din străinătate şi le-au vândut apoi în România, folosind acte false. Prejudiciul estimat de procurori, până în prezent, se ridică la peste 750.000 de euro. O parte dintre autoturisme au fost recuperate şi restituite proprietarilor, potrivit anchetatorilor. “O parte din membrii grupului infracţional organizat au încheiat convenţii de închiriere a unor autoturisme în străinătate cu societăţi de închirieri autoturisme, preponderent din Italia, Spania şi Germania, cu scopul de a intra în posesia ilicită a acestora, precum şi de a obţine documentele originale şi cheile autoturismelor”, arată D.I.I.C.O.T., într-un comunicat de presă. Autoturismele erau apoi aduse în România şi preluate de către alţi membri ai grupului infracţional, care se ocupau de vânzarea maşinilor într-un timp scurt şi la preţuri cu mult sub preţul pieţei. “Următoarea etapă infracţională consta în încredinţarea acestor autoturisme celorlalţi membri ai reţelei pentru a efectua demersurile preliminare înmatriculării, respectiv prezentarea la Registrul Auto Român pentru eliberarea căr

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum o ora
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Ciolacu: PSD va avea candidat la funcția de președinte / E evident că alegerile prezidențiale sunt în septembrie, așa cum am decis în coaliție

G4Media acum o ora
Declarații Marcel Ciolacu: Îi felicit pe toți colegii mei pentru victoriile obținute. PSD a câștigat alegerile, indiferent cum am analiza scrutinul. PSD are peste 50% din consiliile județene, peste 50% din municipii și peste 50% din primării Cel mai

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 4 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/24°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°