Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimatum din Ardeal pentru Şova

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Cinci preşedinţi de consilii judeţene din Regiunea de Nord-Vest îl somează pe ministrul delegat Dan Şova să găsească soluţii pentru finanţarea Autostrăzii Transilvania.

Oadevărată falie a apărut între liderii USL din Transilvania de Nord şi ministrul delegat pentru marile proiecte, Dan Şova. Cinci dintre preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea de Nord-Vest au semnat o scrisoare comună, prin intermediul căreia îi cer lui Dan Şova să găsească soluţiile pentru finanţarea Autostrăzii Transilvania. Ei insistă pe faptul că tronsonul Gilău – Borş trebuie finalizat cât mai repede. În prezent, din Autostrada Transilvania au fost daţi în folosinţă doar 52 de kilometri, situaţi între Câmpia Turzii şi Gilău.

De asemenea, au fost executate mai mult de jumătate dintre lucrările de pe tronsonul ­Borş-Suplacu de Barcău. Scrisoarea celor cinci preşedinţi de consilii judeţene – Cornel Popa (PNL) din Bihor, Adrian Ştef (PNL) din Satu Mare, Horea Uioreanu (PNL) din Cluj, Zamfir Ciceu (PC) din Maramureş şi Tiberiu Marc (PSD) din Sălaj – vine în contextul în care, de la preluarea Puterii, Guvernul USL nu a reuşit să dea în folosinţă nici măcar un centimetru de autostradă.

Mai mult, actualul Guvern nu a reuşit să găsească vreo soluţie nici pentru finanţarea lucrărilor şi nici nu a dat vreun termen până la care se angajează să găsească vreo soluţie. Ministrul Dan Şova a declarat de mai multe ori că nu poate atrage fonduri ­europene din categoria fondurilor structurale destinate transporturilor, deoarece Autostrada Transilvania nu a fost inclusă în reţeaua paneuropeană de transport. De asemenea, el a declarat că Guvernul nu poate susţine continuarea lucrărilor, deoarece nu are banii necesari.

Dan Şova a vorbit, în schimb, despre misterioase companii, ale căror nume nu a vrut niciodată să le dezvăluiască, ce ar fi interesate să preia în concesiune Autostrada

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 58 minute
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum 58 minute
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum o ora
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Urs văzut într-o zonă turistică din judeţul Sibiu / Autorităţile au transmis mesaj RO-Alert

News.ro acum 48 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis, duminică, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţi

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum o ora
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum o ora
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°