Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard a avut loc în perioada 12 – 19 octombrie 2013 şi a fost organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al UNITER. Sâmbătă seara, pe 19 octombrie, în cadrul festivităţii de premiere, spectacolul Teatrului Ţăndărică, "Candid", în regia lui Cristian Pepino, a fost desemnat câştigător la secţiunea competitivă "Criză teribilă, monşer!".
Timp de opt zile, în cele două săli ale Teatrului „Nottara” – „Horia Lovinescu“ şi „George Constantin“ – s-au jucat spectacole invitate ale unor trupe din ţară şi din străinătate, trei premiere marca „Nottara“ şi câteva producţii de succes ale teatrului gazdă.
Festivalul a propus două secţiuni. Prima secţiune, cea competitivă, a fost denumită „Criză teribilă, monşer!”, pentru că, în cadrul acesteia, au intrat în scenă spectacolele, din mai multe ţări, concepute pe tematica (prea prezentă, prea cunoscută) a crizei. Cu alte cuvinte, s-a încearcat ilustrarea prin teatru a unui subiect de actualitate: criza de orice tip (economică, socială, politică, sexuală sau identitară). A doua secţiune, „Bulevardul Comediei”, a prezentat spectacole de succes şi premiere ale teatrului gazdă.
Cele trei premiere au fost Matrimoniale de Lia Bugnar, un spectacol de Diana Lupescu în premieră naţională; Mobilă şi durere de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb şi Un pic prea intim de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu.
Preşedintele juriului secţiunii competitive a fost Emil Boroghină, directorul Festivalului „Shakespeare” din Craiova. Ceilalţi membrii ai juriului au fost dr. Roxana Croitoru – critic de teatru, consultant artistic la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Constantin Paiu – critic de teatru, profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, prof.univ.dr. Adrian Titieni – actor, rectorul UNATC „I.L.