de Alexandra CHEŞCU
24 octombrie 2013 22:55
0 vizualizari
A-A+
După ce timp de o săptămână încheiată şi-a desfăşurat filmele în faţa cinefililor, Astra Film Festival îşi prezintă primul bilanţ. 80.000 de spectatori, 200 de documentare şi patru săli de proiecţii; 50 de filme prezentate în premieră naţională sau absolută, 1.350 de filme din peste 70 de ţări înscrise, 150 de voluntari din Sibiu şi din ţară, 10.000 de elevi participanţi la Astra Film Junior, cam aşa se prezintă ediţia aniversară a Astra Film Festival, în cifre.
Evenimentul care a transformat pentru o săptămână Sibiul, în capitala internaţională a filmului documentar a cuprins, pe lângă proiecţii şi concerte, expoziţii, conferinţe, masterclass-uri, AFF mutându-se şi pe stradă. Sărbătoarea filmului documentar s-a resimţit şi în afara sălilor de proiecţie prin intermediul steagurilor care au împânzit străzile oraşului, tinerii sibieni organizând, totodată, un tur aniversar pe biciclete şi motociclete, prin care au promovat ediţia din acest an. Sibienii şi românii nu au fost singurii care s-au bucurat de regalul de documentare oferit de Astra Film Festival, publicul cinefil fiind compus şi din directori de festivaluri, profesionişti din cinema, studenţi şi voluntari din toată ţara, dar şi din Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Belgia, Polonia, Ucraina, Elveţia, Croaţia, Estonia, Israel, Portugalia, Rusia, Anglia, Canada, S.U.A., Africa de Sud.
Şi pentru că AFF este şi un loc al premierelor şi al recordurilor, această ediţie a Astra Film Junior a înregistrat un nou record de participare, prin cei 10.000 de elevi care de luni, 14 octombrie, până vineri, 18 octombrie, au asistat la proiecţiile speciale "Hai să ne jucăm!", "Hai să dansăm!", "Cum se fabrică?" şi "Nebunia Facebook". Tema ediţiei din acest an a fost "Jocul", iar juniorilor li s-a pregătit un concurs de