Cui prodest? - se întrebau, cu milenii în urmă, în căutarea adevărului şi cântărirea unei întâmplări, a unei decizii, strămoşii noştri de la Râm - oratori în Senatul român sau în For - care oricum păreau mai profunzi în judecăţile şi deciziile lor de interes public, dedicate Cetăţii eterne, decât actanţii ce ne învârt astăzi politica şi demagogia, colea, pe malurile Dâmboviţei. „Opera” politicienilor mioritici se vede, la aproape un sfert de veac de la Revoluţie, în toată plenitudinea ei... patriotică: patrimoniul naţional din industrie, agricultură şi exploatările miniere, lăsate în paragină sau privatizate de bravii noştri negociatori pe şpăgi şi comisioane grase, corupţie şi hoţie cât încape, impostori care au folosit trambulina politică, spre a fura mai cu spor, decidenţi care se comportă ca la uşa cortului şi ca la bodegă.

Cam de astă-iarnă, la Cotroceni, la ceas de noapte, pe furiş, se semna pactul de coabitare între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Pact fluturat de TB pe sub nasul celor de la Bruxelles, sub titulatura, mai elevată, de... proiect de colaborare instituţională. Ne mai trebuia o asemenea hârtiuţă suplimentară, în condiţiile în care avem o Constituţie, unde se spune, pe articole şi paragrafe, care sunt atribuţiile şefului statului şi care ale prim-ministrului? Trebuia, zice preşedintele, ca iniţiator şi găzdoi al înţelegerii, ca să precizăm că e în interesul ţării să lucrăm instituţional, să stabilim cine, unde reprezintă România şi să detaliem până şi formulele politicoase de adresare, ca să nu ne mai porcăim unul pe altul şi să ne mai dăm în stambă pe la televiziuni sau pe la Ev. Z. În felul acesta, vede şi UE că noi doi (Băsescu şi Ponta n.n.) ne-am responsabilizat subit şi că la Bucureşti e stabilitate politică. Cât a durat cuminţenia dumnealor, mai ales a turbulentului Băsescu, ştim bine, cu toţii.