Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Renault Logan II, versiunea braziliană a noii Dacia Logan

Publicat in Romania Libera, vineri 25 octombrie 2013 ·

Renault Logan II urmează să ajungă pe piaţa din Brazilia spre sfârşitul acestui an, atunci când brazilienii vor lua contact cu un Logan care se diferenţiază de versiunile sale pentru Africa sau Europa.

Primele imagini oficiale ale Loganului brazilian, vândut sub marca Renault, înfăţişează o compactă ceva mai premium decât versiunea originală, Dacia Logan. După cum era de aşteptat, având în vedere că poartă sigla Renault, modelul are botul modificat, arătând aproape identic cu cel al Loganului comercializat, tot sub marca franceză, în nordul Africii. Renault do Brasil a lansat un site special pentru promovarea noului model în mediul online, seunovograndecarro.com.br.

Câteva elemente care diferenţiază versiunea braziliană de celelalte sunt linia cromată din spoilerul faţă, care cuprinde şi luminile de ceaţă, sau blocurile optice spate, modificate, unde poate fi remarcată introducerea unui cadru argintiu. Însă nici interiorul nu a scăpat de retuşuri. Consola centrală a primit printre altele noi guri de aerisire, dar şi inserţii de crom, pentru versiunile mai scumpe.

Modificările sunt justificate dacă avem în vedere faptul că Lognaul, la fel ca şi Duster este o maşină de făcut bani, pentru Renault, în Brazilia, acolo unde compacta cu origini româneşti este mult mai scumpă pe această piaţă decât în Europa, cu până la câteva mii euro în plus.

Conformindianautosblog.com, modelul va avea dublu airbag si ABS standard, pentru a respecta o reglementare introdusă în Brazilia începând cu ianuarie 2014. Publicul va avea parte de trei versiuni de echipare Authentique, Expression şi Dynamique. Versiunea mijlocie, corespondată cu versiunea europeană Ambiance, va beneficia de geamuri electrice faţă, volan ajustabil pe înălţime, aer condiţionat, computer de bord, scaune spate rabatabile, alarmă antifurt şi un sistem audio. Dotările pot include până şi oglinzi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 38 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°