Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplome, urlete, medalii, scandal şi pupături pentru noua pistă

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 25 octombrie 2013 ·

Uioreanu le-a înmânat consilierilor medalii şi diplome pentru că au sprijinit proiectul noii piste a aeroportului. El i-a lădudat pe toţi cei care au trecut pe la preşedinţia Consiliului Judeţean, dar a ţinut să-l atace pe primarul Emil Boc.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a urlat când i s-a solicitat să-i aducă mulţumiri şi primarului Emil Boc pentru susţinerea proiectelor Clujului. Acesta le-a transmis consilierilor judeţeni ai PDL că Boc îşi arogă merite pentru investiţii la care nu a contribuit cu nimic şi a oferit ca exemplu parcul de lângă Iulius Mall. În opinia sa, Boc nu are de ce să fie felicitat, pentru că nu a contribuit cu nici un leu la aeroport. Toţi preşedinţii de Consiliu Judeţean şi consilierii deopotrivă au fost felicitaţi pentru inaugurarea noii piste a jeroportului. Uioreanu le-a împărţit diplome, medalii şi pupături.

Inaugurarea celor 2.100 de metri din pista aeroportului, prevăzută la 3.500 de metri, este considerat un moment istoric la Cluj. Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, s-a felicitat împreună cu colegii săi, cu care şi-a strâns mâinile şi s-a pupat, a împărţit diplome de merit dar şi medalii. „Trebuie să fim mândri cu ceea ce se va întâmpla, mâine, la aeroport. Această nouă pistă va ajuta Clujul să devină un adevărat pol în domeniul aeroportuar. Vreau să vă felicit şi să vă înmânez aceste medalii, pentru că le meritaţi. Şi nu numai dumneavoastră vreau să vă mulţumesc ci şi tuturor celor care au trecut la conducerea Consiliului Judeţean şi care au făcut posibilă demararea acestei investiţii. Este vorba despre fostii preşedinţii Alin Tişe, Marius Nicoară, Şerban Graţian, Ioan Rus, Romulus Constantinescu, vicepreşedintele Kerekes Sandor şi arhitectul Radu Spânu", a comentat Horea Uioreanu. Consilierul PDL, Mariana Leş, i-a sugerat lui Uioreanu să-l felicite şi pe primarul Emil Boc, cel care a con

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski au semnat Acordul privind cooperarea în domeniul securității. Ce prevede acesta

Libertatea acum o ora
Acordul privind cooperarea în domeniul securităţii între România şi Ucraina, care prevede sprijinirea Ucrainei în ceea ce priveşte înfiinţarea unui punct focal naţional privind armele, a fost semnat, joi, la Washington, SUA, de președinții Klaus Ioh

Actriţa Shelley Duvall, soţia terifiantă din „The Shining”, a murit la vârsta de 75 de ani

News.ro acum o ora
Actriţa Shelley Duvall, care a câştigat premiul de interpretare la Cannes pentru "Three Women" de Robert Altman şi a îndurat tehnicile intense de regie ale lui Stanley Kubrick pentru a juca în "The Shining", a murit joi în Blanco, Texas, scrie Varie

Codul roșu de caniculă din România ar putea fi prelungit. ANM: "Este o situaţie fără precedent"

Ziare.com acum 4 ore
Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat joi, 11 iulie, că alerta de cod roșu pentru caniculă din weekend ar putea fi prelungită până miercuri, 17 iulie. Primele zile ale săptămânii viitoare ar fi „

CCR a decis că limitarea dobânzilor de la IFN-uri este constituțională. Legea merge la Klaus Iohannis pentru promulgare

Libertatea acum o ora
Curtea Constituţională a respins, joi, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 54 deputaţi aparţinând USR şi deputaţi neafiliaţi, pe Legea privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total

Un lot de avocado, retras dintr-un lanț de supermarketuri. Anunțul ANSVSA

Adevarul acum o ora
Un lot de avocado a fost retras de la comercializare, întrucât era contaminat cu cadmiu. Este vorba despre produsul Mega Avocado 700G Cal1 IMP cu număr de lot 2605, conform ANSVSA.

Incendiu de vegetație uscată lângă un cămin de bătrâni din județul Constanța. Vârstnicii, evacuați, traficul feroviar și rutier, oprit în zonă

Libertatea acum o ora
Pompierii din Constanța, Ialomița, Călărași și București-Ilfov au intervenit, joi, 11 iulie, la un incendiu de vegetație uscată izbucnit lângă un cămin de bătrâni din comuna Poarta Albă, județul Constanța, informează News.ro.

Bebeluşi în stare gravă, transportaţi de la Oradea şi Timişoara către Bucureşti cu avionul SMURD - FOTO

News.ro acum 3 ore
Doi bebeluşi aflaţi în stare critică au fost transportaţi de urgenţă, joi, la Bucureşti cu avionul SMURD. Copiii au fost preluaţi de la unităţi medicale din Oradea şi Timişoara. ”Astăzi, 11 iulie a.c., avionul SMURD 1124 a executat 2 misiuni contra

Raed Arafat, către oamenii din subordine: „Atenție foarte mare la festivaluri. Nu lăsați oamenii să intre, sub cod roșu, în spații închise, în stadioane!”

Libertatea acum o ora
Secretarul de stat Raed Arafat le-a transmis, joi, reprezentanţilor din subordine, să nu lase oamenii să intre în spaţii închise, în stadioane, la festivaluri, în timpul codului roşu de caniculă, care vine şi cu vijelii, el precizând că riscul este

Iulia Navalnaia a fost pusă de Rusia pe lista teroriștilor și extremiștilor. „Ce rapiditate”

Libertatea acum o ora
Rosfinmonitoring, serviciul rus de informaţii financiare, a înscris-o, joi, pe Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi, pe lista „teroriştilor şi extremiştilor", la două zile după ce a emis un mandat de arestare împotriva opozantei aflate în ex

Circulația trenurilor, oprită între București și Constanța. Traficul feroviar a fost suspendat din cauza unui incendiu de vegetație

Ziare.com acum 2 ore
CFR a oprit temporar circulația unor trenuri care leagă Capitala de litoral joi, 11 iulie, ca urmare a unui incendiu de vegetație. ISU intervine la fața locului, iar trenurile staționează. Incendiul de vegetație s-a extins până aproape de calea fera

Vremea

București
acum

33°
joi

23°/39°
vin.

24°/40°
sâm.

25°/40°
dum.

26°/41°
Iasi
acum

31°
joi

21°/38°
vin.

21°/39°
sâm.

24°/40°
dum.

24°/40°
Constanta
acum

28°
joi

25°/30°
vin.

25°/30°
sâm.

25°/30°
dum.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/31°
Timisoara
acum

33°
joi

23°/39°
vin.

24°/40°
sâm.

24°/41°
dum.

23°/40°