Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici sancţionaţi pentru prescrierea INCORECTĂ a unor medicamente

Publicat in Romania TV, vineri 25 octombrie 2013 ·

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava a amendat 287 de medici de familie şi specialişi, aflaţi în contract cu CJAS, cu suma totală de 107.517 lei, nerespectarea protocoalelor la prescrierea unor medicamente, a declarat presei, vineri, directorul instituţiei, Adela Băişanu. Potrivit lui Băişanu, în această lună, inspectorii Serviciului Control au efectuat o acţiune de control operativ pentru verificarea modului de prescriere, în anul 2012, a medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale Erdosteinum, Ginko Biloba şi Cerebrolysin, în condiţiile în care, din 10 mai 2012 s-au modificat protocoalele terapeutice ce reglementează modul de prescriere a acestor medicamente, scrie Agerpres. În cazul medicamentului Erdomed, ce se prescrie adulţilor de peste 40 ani de medicii specialişti pneumologi şi medicină internă, inspectorii au constatat că 1.610 reţete fost prescrise şi de medici de alte specialităţi, precum şi de unii medici de familie.

Citeşte şi Cum te afectează medicamentele pe care le iei zilnic În cazul medicamentelor aferente denumirii comune internaţionale Ginko Biloba (Tanakan, Ginkgo Biloba, Bilobil, etc), pentru care protocolul terapeutic prevede prescrierea în caz de demenţă şi boală Alzheimer, de medicii specialişti neurologi, psihiatri şi geriatri, precum şi de medicii de familie în baza scrisorii medicale, s-a constatat că 1.291 reţete au fost prescrise şi de medici cu alte specialităţi şi de unii medici de familie, fără scrisoare medicală, precum şi pentru alte diagnostice decât cele din protocol. În cazul Cerebrolysin, pentru care protocolul terapeutic prescrierea într-o anumită cantitate/pacient/an, s-a constatat că pe 128 reţete s-au prescris doze mai mari. Medicilor prescriptori care nu au respectat protocoalele terapeutice li s-a imputat contravaloarea reţetelor în cauză, suma totală fiind de 107.517 lei, din care

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 25 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 37 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

MAE rus: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

Adevarul acum 58 minute
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum o ora
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°