Ideea aparţine Consiliului Județean, care doreşte să readucă la viață peste o mie de hectare din 15 unități administrativ teritoriale. Autoritățile au trimis o adresă către Ministerul Mediului, care va asigura materialul săditor şi asistenţa tehnică pe parcursul lucrărilor de plantare.
În luna septembrie a acestui an, Consiliul Judeţean Tulcea a transmis la Bucureşti o adresă prin care solicită sprijin financiar pentru împădurirea terenurilor agricole. În cadrul programului „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, 15 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ vor fi ”reîmprospătate”. Aceste unităţi sunt amplasate în arii protejate, ce fac parte din reţeaua Natura 2000, au un număr important de locuitori şi au un specific şi potenţial turistic important.
„Vă rugăm să consideraţi în instituţia Consiliului Judeţean Tulcea un partener credibil care poate să susţină instituţional orice demers făcut de către dumneavoastră privind accesarea unei finanţări neramburasabile prin intermediul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Costurile unui asemenea proiect nu pot fi susţinute de niciuna dintre părţile angrenate în viitoarea activitate, acestea putând doar să asigure resursele financiare necesare pentru cofinanţare şi sprijinul local pentru realizarea acestor investiţii.”, se arată în adresa transmisă către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a salutat inițiativa administrației județene. Pentru început reprezentanții ministerului vor livra către fiecare comună o cantitate de puieți pentru împădurirea unei suprafețe de maxim cinci hectare.
”Avem trei localități momentan în care facem împăduriri, dacă nu mă înșel, trei sunt sigure. Noi avem mai multe prinse în acest program, dar în momentul de față, încercăm să acoperim cinci hectare pentru fiecare comună.
Această fin