Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava, împreună cu bibliotecile publice din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Fălticeni, organizează sâmbătă, începând cu ora 12,30, campania de promovare a utilizării codurilor QR, intitulată,,Fii SMART. Descoperă Suceava”, ne-a informat directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş.
Activităţile din program vor avea loc la Sala de artă „Elena Greculesi” a bibliotecii judeţene şi, ulterior, pe esplanada Casei de Cultură. Sunt aşteptaţi să participe 60 de tineri şi adolescenţi ce au format grupurile de lucru din bibliotecile partenere în proiectul ,,Descoperă Suceava prin QR code”.
Biblioteca Bucovinei a lansat în această vară proiectul „Descoperă Suceava prin QR code”, care şi-a propus „promovarea obiectivelor culturale şi turistice în mediul online”, prin crearea şi instruirea unor grupuri de lucru în cadrul bibliotecilor partenere. Acestea au fost constituite din câte 10 adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, pentru a promova în mediul online informaţiile despre obiectivele turistice şi culturale locale. Prin participarea la activităţile din cadrul proiectului, ei şi-au dezvoltat noi competenţe în dezvoltarea personală, educaţională şi profesională, beneficiind, gratuit, de formare specifică din partea partenerilor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, instituţii specializate în domeniu. Proiectul s-a desfăşurat pe platforma www.istorielocala.ro, unde s-au încărcat materiale referitoare la istoria locală a obiectivelor cultural-turistice, de către fiecare grup de lucru din bibliotecile publice partenere.
Reamintim, proiectul a vizat şi amplasarea de coduri QR, ce au fost identificate, în comunităţile respective, de fiecare grup de lucru, ele constituind un instr