Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTA a defilat la Motru

Publicat in Arad Online, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Popescu şi Apostu au adus victoria echipei antrenate de Eugen Trică, care au făcut o primă repriză foarte bună, zburdând pe teren.

Motru. Eugen Trică (foto) a gândit perfect jocul de la Motru, cu Minerul, fiind băiat deştept, aşa cum spunea chiar înainte de plecare de la Arad. A atacat încă din start, dorind astfel să-şi protejeze linia de fund, care a fost improvizată după ce patru dintre apărători au fost suspendaţi pentru această partidă. Cum atacul e cea mai bună apărare, iar Minerul Motru a fost surprinsă de arădeni, aceştia au şi deschis scorul destul de repede, încă din minutul 9, când Popescu a primit o minge la marginea careului mare, a driblat scurt un jucător advers şi a şutat în cros, la rădăcina barei: 0-1.

După gol, gazdele aveau parcă plumb turnat în ghete şi UTA a zburdat pe teren. Bârză şi Stan au ratat de puţin ţinta, pentru ca în minutul 24 Firţulescu să rateze incredibil, după ce portarul gazdelor, D. Popescu a luftat la 35 de metri de poartă. Altă mare oportunitate de gol a avut Apostu, şapte minute mai târziu, dar – din trei metri – a şutat direct în goal-keeperul gazdelor.

Totuşi, în min. 36 s-a făcut 0-2. Atunci, Bârză a centrat din partea dreaptă, iar Apostu a spart gheaţa, marchând primul gol pentru UTA în acest campionat, cu capul, de la vreo opt metri.

Până la pauză, Motru a avut o mare ocazie de gol, în min. 42, când Stanciu a rămas doar cu Horvath în faţă, dar a şutat alături, de la zece metri.

După odihnă, meciul a fost destul de anost, arădenii au făcut puţin pasul înapoi, iar amfitrionii au dominat teritorial, dar fără mari ocazii de gol. Dicu şi Stănescu au încercat ceva, dar neatenţia la preluare şi portarul UTA-ei au făcut ca aceştia să nu marcheze. Pe final de meci, elevii lui Trică a profitat de elanul amfitrionilor şi – pe contraatac, puteau face 0-3, însă Popescu, de la doar câţiva

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 47 minute
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°