Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reducerea TVA la carne ar fi o gură de oxigen pentru producători

Publicat in Jurnalul, duminică 27 octombrie 2013 ·

Mulţi fermieri şi procesatori din domeniul cărnii sunt în pragul insolvenţei din cauza scăderii consumului

Mulţi producători din domeniul cărnii sunt în pragul insolvenţei din cauza scăderii consumului şi susţin că reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie. Pe de altă parte, o taxare mai mică ar reduce piaţa neagră de materie primă şi produse din industria cărnii. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că firmele din industria cărnii trebuie să fie unite şi să ofere garanţii Ministerului Finanţelor şi premierului că reducerea TVA la produse din carne va avea ca efecte o piaţă concurenţială corectă, salvarea locurilor de muncă şi încasări la buget.

“Sunt deschis oricând să semnăm un protocol de colaborare pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru identificare de măsuri în acest sens, una dintre acestea fiind reducerea TVA, în momentul în care tot sectorul va fi angrenat într-un astfel de proces. Este important să existe unitate, astfel încât să existe garanţii şi faţă de Ministerul Finanţelor şi faţă de premier, că odată aplicată această măsură efectele să fie cele pe care le dorim: piaţă concurenţială corectă, salvarea locurilor de muncă şi încasări cel puţin în măsură egală la bugetul de stat cu un TVA redus”, a declarat Constantin. Ministrul a afirmat recent că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte.

Exporturi pe pieţe noi

Exporturile ar putea fi cheia către dezvoltarea industriei de carne românească. Piaţa din Rusia trebuie deblocată pentru exporturile de carne din România, asemeni celei din China, unde pot fi livrate din acest an bovine vii şi produse din carne de porc, a mai declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. “Din păcate, exporturile din industria cărnii nu sunt f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 32 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 28 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 28 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 21 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°