Consilierul judeţean Adrian Zvîncă a cerut, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, identificarea unor soluţii legate de traficul auto în zonele staţiunilor turistice din Valea Jiului.
Adrian Zvîncă a spus că, dacă nu se rezolvă această problemă, va rămâne dificil accesul echipelor de intervenţii în cazul unor accidente. „În zona staţiunii Straja este o fluenţă foarte mare auto şi dacă s-ar putea găsi o soluţie, ori cu serviciul Salvamont, ori cu SMURD, în aşa fel încât când sunt accidente să se poată rezolva serviciul de urgenţă mai rapid. Din experienţa personală prin care am trecut anul trecut, când din momentul accidentului salvarea a venit într-o oră, fac această intervenţie. Nu ştiu în ce măsură s-ar putea rezolva, să existe o maşină de intervenţie mai apropiată sau chiar acolo”, a declarat consilierul judeţean.
Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a răspuns că problematica din zonă trebuie rezolvată prin responsabilizarea autorităţilor, dar şi a cetăţenilor. „E o problemă acolo, fiindcă, din câte ştiu, primăria nu îşi onorează obligaţiile faţă de salvamontişti. O să avem discuţii cu şeful Salvamont, astfel încât o staţiune importantă cum este Straja pe timpul iernii să nu rămână nici fără serviciul Salvamont, dar să beneficieze şi de o intervenţie mai rapidă. E o problemă şi cu cetăţenii care nu înţeleg că fiecăruia i se poate întâmpla o rupere de membre, iar SMURD-ul şi pompierii nu pot interveni pentru că mulţi parchează pe stradă. Pot să vă asigur că Straja nu va rămâne fără salvamontişti şi nici fără utilajele de intervenţie rapidă”, a spus Moloţ.
Consilierul judeţean Adrian Zvîncă a cerut, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, identificarea unor soluţii legate de traficul auto în zonele staţiunilor turistice din Valea Jiului.
Adrian Zvîncă a spus că, dacă nu