Italia va prezenta până la sfârşitul anului detaliile unui plan de reducere a datoriei statului prin atragerea de fonduri din privatizări, incluzând probabil şi participaţii la companii aflate sub controlul statului, a declarat ministrul Economiei, Fabrizio Saccomanni, conform Mediafax.
Statul intenţionează să vândă proprietăţi imobiliare, dar şi participaţii la companii, a declarat ministrul italian într-un interviu acordat unui post de televiziune din Italia, citat de Reuters.
"Analizăm toate opţiunile. Nu vreau să ofer mai multe detalii", a spus el.
Guvernul intenţionează să înceapă până la sfârşitul anului să vândă active, a scris vineri Reuters. Vânzarea unei participaţii de 4% la compania petrolieră Eni, în valoare de 2,8 miliarde de euro, reprezintă o prioritate.
Autorităţile de la Roma lucrează la o listă de participaţii pe care le pot vinde fără să piardă controlul asupra companiilor respective, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.
Italia vrea să folosească fonduri obţinute din privatizări pentru a reduce datoria publică, care se situează la 133% din PIB.
Citeşte mai multe despre: italia datorie stat privatizare PIB ministru italian participatie companie eni