Un proverb romanesc spune; ”A fi om e lucru mare”! Oare ce ne face pe noi să fim ”oameni” Ă Ce anume ne face diferiţi de toate celelelalte specii, de toate fiinţele care respiră pe PămantĂ Ce ne face să fim atat de diferiţi unii de alţiiĂ Ce repere avem pentru a înţelege în ce proporţie se manifestă prin noi ”sentimentul de a fi om”, ce ne face să creştem în proprii ochi până acolo unde să ne îndrăgim pe noi înşine, să aşternem seara capul pe o pernă şi să ne simţim liniştiţi şi împăcaţi cu noi, cu ceea ce am spus, am gândit şi am făcut în fiecare ziĂ Oare-i suficient să mergem pe două picioare, să avem ochi, mâini, să avem gânduri şi emoţii pentru a ne intitula ”oameni”Ă După cum sugerează proverbul, avem nevoie de alte repere, unele situate undeva, în planul subtil al percepţiei, al experienţei vieţii, avem nevoie de repere mai profunde pentru a trăi sentimentul ”omenescului” din noi. E vorba despre a fi conştient, căci conştienţa pare să aibă ieşiri fantastic de puternice undeva, în câmpul informaţionl, în locuri pe care nici o altă fiinţă de Pământ nu le poate atinge. Un animal poate simţi, poate avea anumite emoţii, poate imita, dar nu poate cunoaşte noţiunea de ”respect”, de exemplu! A avea respect pentru propria existenţă, a simţi respect pentru alţii, pentru existenţa lor, a respecta sensibilitatea tuturor fiinţelor, a înţelege implicaţiile absenţei lipsei de respect ne frânge posibilitatea proprie de a ne conecta cu sentimentul frumos de a ne simţi noi înşine ”oameni”.

E ceva măreţ ceea ce suntem, dar avem nevoie să şi înţelegem aceasta, căci – de îndată ce înţelegem frumuseţea, dar şi responsabilitatea de a purta titlul de om – înţelegem că cei din jurul nostru merită respect tocmai pentru că şi ei sunt oameni. În clipa în care devalorizăm, dispreţuim, denigrăm şi credem că ceilalţi, adesea oamenii apropiaţi nouă, nu merită preţuire, ap