Inainte de '89 Romania era in acte o republica, adica un "stat al muncitorilor si al taranilor", dar in realitate era a tovarasilor.
Ba chiar se si glumea: toti suntem egali, dar unii sunt mai egali decat toti. Nimic nu ne lipsea sa fim fericiti. Se gaseau de toate, de la televizoare color la autoturisme de teren ARO, de la salam de Sibiu la sunca de Praga, de la Kent la Whisky, atata doar ca poporul beneficia de ele prin reprezentantii sai.
Republica, mareata vatra...
Fiind Romania o republica democrata, puterea politica ar fi trebuit sa apartina poporului, dar in fapt apartinea prin Constitutie Partidului Comunist, a se intelege, doar celui mai iubit si stimat fiu si celei mai iubite si stimate fiice si mame a patriei noastre scumpe, secretarul general al PCR si tovarasa sa de activitate revolutionara.
Era Parlament, erau organe, dar nu le ieseau tovarasilor din cuvant. Ce faceau inaltii tovarasi cu puterea? Ce ar fi trebuit sa faca cetatenii: sa decida asupra treburilor publice, sa hotarasca destinul patriei lor, sa stabileasca nivelul de trai al supusilor, sa-si numeasca servitorii...
Macar ca salariile lor nu erau de multe ori mai mari ca ale noastre, aveau palate, vile, case, apartamente de stat, aveau masini la scara, cu tot cu soferi, aveau servitori platiti de stat, iar cele necesare traiului zilnic le erau livrate la preturi modice de catre gospodariile de partid. Sfarsitul de saptamana si sarbatorile (chiolhanurile) si le petreceau in locatii speciale, departe de ochii multimii, paziti de serviciile secrete. Fara sa-i coste nimic.
Eroi au fost, eroi sunt inca...
Pe atunci se vorbea de reprezentatii "eroicei noastre clase muncitoare", nu de alesi, desi de fiecare data castigau alegerile cu 99,99%, caci de participat la vot participau toti cei ce mai respirau pana la inchiderea