Ca aproape în fiecare toamnă a ultimilor ani, spectrul rectificării bugetare aduce în discuţie, într-o formă sau alta, creşterea fiscalităţii. Încasările la buget la 9 luni sunt sub ţinta prognozată, un rezultat care nu face decât să consolideze tendinţa observată la sfârşitul trimestrului doi. Un scenariu (ipotetic) pentru remedierea acestei situaţii, discutat la nivelul autorităţilor, a fost creşterea cotei unice cu şase puncte procentuale în paralel cu reducerea TVA cu două puncte procentuale. Efectul fiscal net potenţial al acestei măsuri ar fi fost un transfer în echivalentul a 1% din PIB de la sectorul privat către buget, urmând ca alţi aproximativ 0,15% din PIB să fie, probabil, „pierduţi“ în zona gri a economiei.

Chiar dacă ulterior autorităţile au negat implementarea unui asemenea scenariu, două aspecte trebuie menţionate aici. Primul ţine de principiul economic al oricărei creşteri a fiscalităţii în contextul economic curent. Al doilea aspect se referă la direcţia politicii fiscale, în particular chestiunea cheltuielilor bugetare.

Conjunctura economică actuală este puternic adversă oricărei creşteri a cotelor de impozit pe venit şi profit. În 2013 ritmul creşterii economice va rămâne aproape constant cu cel de anul trecut, excluzând aportul agriculturii. În pofida creşterii economice însă, încasările totale la buget la 9 luni au scăzut marginal în termeni reali, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot în termeni reali veniturile din impozitul pe profit s-au prăbuşit cu peste 6%, evidenţiind perioada dificilă prin care trec companiile din România. Şi încasările din TVA au scăzut în termeni reali. Aceste cifre reliefează probleme curente structurale adânci ale economiei pe care o creştere a fiscalităţii le-ar accentua exponenţial. Totodată, ele infirmă şi coeficienţii de corelaţie istorici între creşterea economică şi diversele categor