Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Albitrii, fotbalu` și noi

Publicat in Ceahlaul, duminică 27 octombrie 2013 ·

De-o bucată de vreme ne-am cugetat pe unde s-o pitit o seamă de neni care și-o pus la averile în bănet, un buluc de hectare de teren, care prin schimburi sau prin convingeri la ceasuri de taină. Că știm și noi că cel mai cușher pe vremile astea e să cumperi și nu invers, dar ne întrebăm oare cum le-o cumpărat. Acuma, nu că am vrea să ne luăm și noi oarece țarină, dar băgăm de seamă că oamenii de care am pomenit stau prin cășile lor și așteaptă să se limpezească apele, ceea ce e bine pentru ei, că dacă mișcă în front tot așteaptă o limpezire de ape, dar de la răcoare. Cât despre pământuri, odată acte făcute pă ele nu prea ai cum să le miști din bozonar în altu`, că nu-s bomboane. De la un șpionete aprig mascat pe unde sunt cazați cei ce au tulburat liniștea urbei cu ceva vreme în urmă, aflăm că unul din ei s-o săturat să aștepte avocații să-l moșmondească ca să bea cafelile pă terasă și s-o gândit să degușeze câte ceva din trecut. Acuma noi nu știm despre ce anume, dar veștile merg spre o seamă de oameni din politichie, cu nume, cu date, cu biznisuri, adică alți avocați o să aibă de lucru. Noi zicem că nu-i rău, că așa se mai dă de lucru la oameni, bașca că o seamă de inși se trag singuri de urechi că o făcut pactu` cu cine nu trebe. Ce-i drept și greșeala mărturisită e pe jumătate iertată, numai să se aplice și la grațieri. Ăsta den mijloc e supărat imens pe dom` Gigi, că nu vine la meciuri și că lasă pe toți albitrii șă-și bată joc cum vrea mușchiu` lor de băieții noștri. Că de buni, îs buni, antrenor cu ștaif este, vitaminuri, bogăție … și cum scot capu` îs arși de fluierași de moare caii. Acuma nu ne gândim numai la meciu` cu Steaua, dar la Cluj li s-o anulat gol valabil, ceea ce e deranj. Așa că ne alăturăm rugăminților suporterilor, să vină dom` Gigi (să trăiți!) să face ceva cu albitrii, că ne mănâncă ca pe hamburgheri și-i păcat de munca la un buluc de lume. C

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum 55 minute
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Criminalul care a ucis o adolescentă la Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Ziare.com acum 46 minute
Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă cu executare pe tânărul de 18 ani care a ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă la Grădina Botanică din Craiova. Vineri, 28 iunie, Mario Alexandru Fojică a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Fata de 1

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 26 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 26 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 2 ore
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 32 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Brancardier de la Spitalul Judeţean Arad, cercetat de poliţişti, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale când pleca de la locul de muncă

News.ro acum o ora
Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 15 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Vremea

București
acum

31°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°